Decizia radicală luată de soţul Reginei Elisabeta după ce era să rănească un copil într-un accident auto

Actualizat:
2 gettyimages 1051958642 jpg jpeg

În luna ianuarie, Prinţul Philip, soţul Reginei Elisabeta a Marii Britanii, a produs un accident auto, intrând cu maşina pe care o conducea într-un alt autoturism în care se aflau două femei şi un bebeluş.

În urma impactului, una dintre femei a ajuns la spital, iar Prinţul Philip a avut şi el nevoie de îngrijiri medicale, maşina în care se afla el răsturnându-se. Imediat după accident, familia regală a fost acuzată de neglijenţă de către femeia accidentată, care a spus că nu a primit niciun mesaj prin care să i se ceară scuze pentru cele întâmplate.

Potrivit presei din Marea Britanie, Prinţul Philip, caer are 97 de ani, ar fi luat acum o decizie radicală şi a renunţat la permisul auto. „După ce a analizat cu atenţie situaţia, ducele de Edinburgh a decis să renunţe la permisul de conducere“, au afirmat surse de la Palatul Buckingham.

În urma accidentului, şoferiţa maşinii lovite s-a tăiat la genunchi, pasagera a suferit o fractură la încheietura mâinii, iar bebeluşul nu a fost rănit.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg