Familia Regală a Olandei a plecat într-un turneu exotic în Caraibe

Regele Willem-Alexander, Regina Maxima și Prințesa moștenitoare Amalia a Țărilor de Jos efectuează o vizită în Antilele Olandeze, care va dura până la 9 februarie. Aceștia vor vizita Bonaire, Aruba, Curaçao, St. Martin, St. Eustatius și Saba.

Familia Regala a Olandei, Regele Willem Alexander, Regina Maxima si Printesa Mostenitoare Amalia in turneu, Bonaire   pagina oficiala (15) jpg

Oficial, Familia Regală din Ţările de Jos a plecat în căutarea verii nesfârşite. Şi asta pentru că Regele Willem-Alexander, Regina Maxima și Prințesa Moștenitoare Amalia a Țărilor de Jos şi-au planificat turneul exotic în Caraibe chiar în toiul iernii septentrionale. Aceasta este prima vizită a Prințesei Amalia în insule, fapt pentru care va fi prezentată oficial în coloniile olandeze drept moştenitoare a tronului. Traseul include insulele Bonaire, Aruba, Curaçao, St. Martin, St. Eustatius și Saba, iar călătoria se va concentra pe cultură, natură, trecutul colonial, desfășurarea apărării, sport și întâlniri cu localnicii.

Cei trei membrii ai dinastiei de Orania şi-au început periplul prin insule în Antilele Olandeze. Mai precis, pe insula Bonaire, unde au fost întâmpinați de guvernatorul insulei la sosirea pe aeroport. După ce au vizitat la Witte Pan fostele barăci ale sclavilor, care munceau în salinele din apropiere, şi au luat contact cu tradițiile culturale ale insulei, Prințesa Amalia a dat startul unei competiții de windsurfing în Golful Sorobon, cunoscut drept punct de atracţie pentru pasionaţii acestui sport pe apă.

Vizita în Bonaire a continuat cu o plimbare cu barca prin pădurile de mangrove din golful Sorobon, care fac parte din zona de coastă protejată a insulei. Cuplul Regal și Prințesa de Orania au vorbit cu rangerii juniori ai Fundației Parcuri Naționale Bonaire despre conservarea naturii, protecția coastei și munca lor. Mangrovele protejează zona de coastă și au un ecosistem bogat, fiind un refugiu sigur pentru pescuitul în recif și un habitat important pentru broaştele țestoase marine.

Experienţa lor nu se putea încheia înainte de o vizită la "Taste of Bonaire", o piaţă culturală cu produse locale, gastronomie şi spectacole muzicale. Regele Willem-Alexander, Regina Maxima și Prințesa Moștenitoare Amalia au fost invitaţi să guste din preparatele locale, să joace bingo Antillean „Bon Ku Ne” şi să se bucure de show-ul de muzică şi dans pregătit special pentru vizita regală.

FOTO: pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei profimedia 1149306668 jpg
Sarah Ferguson și Prințul Andrew foto profimedia 1048755914 jpg