În anul său jubiliar, Regele Carl Gustaf al Suediei va fi operat pe cord

Cu pregătirile în toi pentru festivitățile ce vor avea loc în cinstea celor 50 de ani petrecuți pe tronul Suediei, monarhul va experimenta și altfel de emoții.

Regele Carl Gustaf al Suediei   pagina oficiala (1) jpg

Tocmai când anunțase plin de entuziasm că 2023 va fi anul său jubiliar, Regele Carl Gustaf al Suediei a luat un repaus forțat de la îndatoririle sale publice, fiind trimis să se odihnească din 20 februarie și până pe 3 martie, medicii săi anunțând că suveranul va fi supus unei operații importante.

Este vorba despre o intervenție chirurgicală pe cord, ca urmare a problemelor de sănătate de care suferă de ani de zile. Astfel, monarhul, care se află pe tronul țării din 1973, a fost nevoit să-și anuleze toate evenimentele oficiale programate pentru luna februarie a acestui an și începutul lunii martie.

Prințesa Victoria, moștenitoarea tronului, și soțul ei, Daniel, se află într-o vizită oficială în Australia, unde vor rămâne câteva zile înainte de a se deplasa joi în Noua Zeelandă. Aceștia urmează să se întoarcă în Suedia la sfârșitul săptămânii, pentru ca viitoarea regină să poată fi alături de tatăl ei în aceste momente dificile.

printesa victoria 0 jpeg

Între timp, și Prințesa Madeleine, care locuiește în Statele Unite împreună cu soțul ei, Christopher O'Neill, și cei trei copii ai lor, se va întoarce acasă în zilele următoare pentru a se reuni cu familia sa. Potrivit presei, Regina Silvia s-a ocupat personal de informarea celor trei copii ai săi, printre care și prințul Charles Philip, despre operația tatălui lor, care va trebui să îndeplinească mai multe angajamente programate pentru această săptămână.

Starea de sănătate a lui Carl Gustaf a fost subiectul unei dezbateri publice îngrijorătoare, mai ales că programul oficial al monarhului este plin de activități, pentru a marca Jubileul de Aur. Este de așteptat ca, din aprilie, Carl Gustaf să-și reia atribuțiile în mod normal, dar sunt mulți și aceia care pun la îndoială capacitatea fizică a monarhului de a face față atâtor călătorii și apariții publice la vârsta de 76 de ani.

FOTO: pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei profimedia 1149306668 jpg
Sarah Ferguson și Prințul Andrew foto profimedia 1048755914 jpg
știre fake despre Meghan Markle generată cu AI   captură de ecran (3) jpg
Prințesa Diana, Prințul Charles, Camilla Parker Bowles  foto   Profimedia jpg