Ludovic Orban şi soţia sa, la concertul regal de la Ateneu, alături de Majestatea Sa Margareta

Actualizat:
23 sotia lui orban mihaela concert regal ateneu la trei decenii de la revenirea in tara a familiei regale 19 jpg jpeg

Apariţie rarisimă în public a cuplului Orban! Cei doi au fost inviaţi în loja oficială, alături de Familia Regală.

Ieri seară, Ateneul Român a găzduit concertul de gală sărbătorind treizeci de ani de la întoarcerea Familiei Regale în ţară. A fost o seară a emoţiei, a mândriei, a solidarităţii şi un moment de înaltă ţinută artistică.

Concertul s-a bucurat de prezenţa a 700 de personalităţi din viaţa politică, diplomatică, economică, ştiinţifică, culturală şi din societatea civilă românească, alături de Corpul Diplomatic acreditat la Bucureşti şi de cincizeci de personalităţi din ţări europene şi din SUA.

Interesant a fost să-i vedem în prim-plan atât pe fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, cât şi pe premierul Ludovic Orban, venit împreună cu soţia sa, Mihaela Orban, care au fost invitaţi să li se alăture membrilor Familiei Regale în loja oficială. Acesta a stat chiar lângă Majestatea Sa Margareta, care a venit însoţită de Principele Radu şi surorile sale mai mici, Principesa Sofia şi Principesa Elena (mama lui Nicolae) - alături de soţul său, Alexander Nixon.

3 principesa sofia ludovic orban ajestatea sa margareta principele radu principesa elena alexander nixon concert regal ateneu la trei decenii de la revenirea in tara a familiei regale 19 jpg jpeg

Ţinutele acestora au fost deosebit de elegante, Custodele Coroanei alegând o rochie etui din material preţios de culoarea bronzului, cu aplicaţii şi nasturi îmbrăcaţi pe spate, iar surorile sale purtând rochii de un albastru regal.

Soţia premierului, Mihaela Orban, a purtat o rochie neagră, cu bordură de dantelă.

Domnii au purtat costum cu papion.

17 alexander nixon principesa elena majestea sa margareta principele radu principesa sofia concert regal ateneu la trei decenii de la revenirea in tara a familiei regale 13 jpg jpeg

Concertul de gală a fost deschis de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia, care a adresat un cuvânt participanţilor, aducând omagiu surorii sale, Majestatea Sa Margareta. A fost apoi intonat Imnul Regal.

6 principesa sofia concert regal ateneu la trei decenii de la revenirea in tara a familiei regale 3 jpg jpeg

Au evoluat strălucit Camerata Regală şi Corul Regal, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Stelele concertului au fost pianista Alexandra Dăriescu, violonistul Remus Azoiţei, soprana Valentina Naforniţa, tenorul Teodor Ilincăi şi, invitată de onoare, soprana Nelly Miricioiu. Repertoriul serii a cuprins lucrări celebre pentru orchestră şi cor din creaţia lui Haendel şi Elgar, piese pentru pian şi vioară de Mozart şi Saint-Saëns, precum şi arii şi duete de operă de Puccini, Dvorak, Mascagni, Donizetti, Bellini şi Lehar.

13 concert regal ateneu la trei decenii de la revenirea in tara a familiei regale 9 jpg jpeg
11 concert regal ateneu la trei decenii de la revenirea in tara a familiei regale 7 jpg jpeg

FOTO: Daniel Angelescu/Casa Regală



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg