Maria Carolina și Maria Chiara de Bourbon-Două Sicilii le fac concurență nepoatelor Dianei

Actualizat:

Fiicele Camillei de Bourbon-Două Sicilii sunt la fel de atrăgătoare pe catwalk precum gemenele Eliza și Amelia Spencer.

Prințesele Maria Carolina și Maria Chiara au defilat pentru Pierre Cardin. FOTO: Instagram
Prințesele Maria Carolina și Maria Chiara au defilat pentru Pierre Cardin. FOTO: Instagram

Abia ce au absolvit școala de modă, că Prințesele Maria Carolina, în vârstă de 20 de ani, și Maria Chiara, în vârstă de 18 ani, sunt deja curtate de branduri. Dar nu ca designeri, ci ca modele, cele două surori făcând primii pași pe podium, întocmai fashionistele Lady Eliza și Lady Amelia Spencer, nepoatele gemene ale regretatei Prințese Diana.

Amândouă blonde, înalte, suple și cu sânge nobil, fiicele Camillei de Bourbon-Două Sicilii sunt la fel de atrăgătoare precum surorile Spencer. Și, în contextul Săptămânii Modei de la Paris, care a debutat pe 25 septembrie 2023, Maria Carolina și Maria Chiara de Bourbon-Două Sicilii și-au îndeplinit unul dintre vise: să lucreze pentru o mare casă de modă. Ele au fost alese de brandul Pierre Cardin să defileze pe catwalk îmbrăcate în creațiile prêt-à-porter primăvară-vară 2024 și făcând parte, ca guest staruri, în show-ul care marchează revenirea brandului pe podium după o absență de 30 de ani.

Purtând rochii albastre vaporoase și machiaj retro-futurist, fiicele Ducelui și Ducesei de Castro au defilat sub cupola Espace Niemeyer, fostul sediu al Partidului Comunist din arondismentul 19. Decorul futurist a fost în ton cu colecția îndrăzneață, care este inspirată de oceane și de cosmos, teme dragi lui Pierre Cardin, care a murit în 2020.

Preluată de Rodrigo Basilicati-Cardin, nepotul celebrului couturier, casa de modă a stat o perioadă într-un con de umbră, până să revină în lumina reflectoarelor: „Scopul meu este să relansez brandul, nu să-l vând, aceasta a fost dorința unchiului meu", a declarat noul director artistic al mărcii pentru „France Info” în 2022. Pariul a dat roade, deoarece brandul și-a recăpătat locul în calendarul oficial al Săptămânii Modei de la Paris. Și cine mai bine decât Prințesele Maria Carolina și Maria Chiara, atât de populare pe rețelele de socializare, ar fi putut marca această dulce renaștere a casei Pierre Cardin, creată în urmă cu 70 de ani?

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Sarah Ferguson și Prințul Andrew foto profimedia 1048755914 jpg
știre fake despre Meghan Markle generată cu AI   captură de ecran (3) jpg
Prințesa Diana, Prințul Charles, Camilla Parker Bowles  foto   Profimedia jpg
Prințul William și George GettyImages 2252545276 jpg
Familia regală olandeză, profimedia 1102864638 jpg
Regina Maria și actrița Marioara Voiculescu   Casa Regală, Wikipedia jpg
tânără aristocrată din secolul XVIII profimedia 0138173295 jpg
Regina Letizia a Spaniei și Felipe, Profimedia (2) jpg
Elisabeta Petrovna a Rusiei, profimedia 1004680020 jpg
Harry şi Meghan FOTO Profimedia
Regina Mary a Danemarcei, super stylish, GettyImages (1) jpg
Prințesa Mette Marit și fiul ei, Marius Borg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol   profimedia 1110444995 jpg
Kate și William GettyImages 2212057455 jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, Profimedia (1) jpg
Kate Tom Cruise, Profimedia (1) jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Principesa Ileana, Regina Maria, Principele Nicolae, Regele Carol al II lea, Regele Alexandru I al Iugoslaviei, Regina Maria a Iugoslaviei, Principele Mihai, Arhiducele Anton al Austriei, Regina Elisabeta, Peleș, 1933-Casa Regală
Regele Charles în Antigua și Barbuda profimedia 1148371419 jpg