Motivul real care l-a făcut pe Charles să le ia Frogmore Cottage lui Meghan şi Harry

Actualizat:

Regele Charles a suportat, în ultimul timp, multe atacuri din partea fiului său mai mic, dar unul dintre ele a a umplut paharul. Unde a întrecut măsura Harry?

Charles și Harry, Getty jpg

Deşi toată lumea aştepta o reconciliere între cele două părţi, în preajma Zilei Încoronării, de pe 6 mai, Regele Charles al III-lea a şocat cu decizia lui de-a le lua Frogmore Cottage lui Meghan Markle şi Prinţului Harry, tocmai casa pe care însăşi Regina Elisabeta a II-a le-a dăruit-o drept cadou de nuntă. Faptul că suveranul a renunţat la a mai fi tolerant şi a ripostat atât de dur i-a făcut pe toţi să se întrebe care a fost punctul critic unde Charles a cedat. Şi se pare că Regele nu i-a mai putut ierta mezinului său atacurile la adresa consoartei sale, Regina Camilla, femeia care i-a stat alături de peste trei decenii, în orice condiţii.

"În sfârșit, regele a ripostat"

Fotograful regal Arthur Edwards crede că criticile și afirmațiile "maliţioase" aduse Reginei consoarte de către Ducele de Sussex în interviurile sale recente și în memoriile sale l-au împins pe monarh să ia decizia să îi confişte Frogmore Cottage. Arthur Edwards a scris într-un articol pentru "The Sun": "În sfârșit, regele a ripostat la Harry și Meghan pentru atacurile lor maliţioase la adresa scumpei sale soții și a prințului William. Regele a răspuns luându-le casa, Frogmore Cottage, care le-a fost oferită drept recompensă pentru activitatea lor în slujba Casei Regale." Acțiunile lor, a adăugat el Edwards, "au consecințe". 

Un apropiat al Regelui, contractat să realizeze şi fotografiile de la Încoronare, Arthur Edwards mai spune că: "În orice domeniu al vieții, dacă nu-ți faci treaba, pierzi avantajele. Harry și Meghan nu pot şi să păstreze prăjitura, și să o mănânce."

Regele Charles si Regina Camilla   GettyImages 960252960 jpg

Vestea că ducelui și ducesei de Sussex li s-a cerut să părăsească reședința lor oficială din Anglia a apărut miercuri. Biograful regal Omid Scobie a citat surse din anturajul Ducilor de Sussex, spunând că aceştia au fost "uimiți" de această decizie a Regelui, care le-a fost comunicată la scurt timp după lansarea volumului "Spare", în ianuarie. În carte și în interviurile care au însoțit lansarea acesteia, Prinţul Harry a susținut că Camilla era dispusă să facă schimb de informații cu presa pentru a-și îmbunătăți imaginea. Vorbind cu jurnalistul american Anderson Cooper în ianuarie, Ducele a spus că ceea ce o face pe actuala Regină consoartă "periculoasă" este "nevoia de a-și reabilita imaginea". "E periculoasă din cauza legăturilor pe care și le făcea în presa britanică. Și a existat o dorință deschisă de ambele părți de a face schimb de informații și, cu o familie construită pe ierarhie, și cu ea pe cale să devină Regină consoartă, urmau să rămână oameni sau cadavre în stradă din această cauză".

În tot cazul, presa britanică notează că noua mişcare a Regelui Charles al III-lea este "răzbunarea Camillei" pentru felul în care a fost pusă la colţ de Prinţul Harry. Asta chiar dacă, prin decizia lui controversată, Regele împuşcă doi iepuri dintr-un foc: o dată penalizându-şi fiul pentru ingratitudine şi, a doua oară, rezolvând problema locativă a infamului său frate, Prinţul Andrew, pe care vrea să-l mute tocmai la Frogmore Cottage.

FOTO: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei profimedia 1149306668 jpg
Sarah Ferguson și Prințul Andrew foto profimedia 1048755914 jpg
știre fake despre Meghan Markle generată cu AI   captură de ecran (3) jpg
Prințesa Diana, Prințul Charles, Camilla Parker Bowles  foto   Profimedia jpg
Prințul William și George GettyImages 2252545276 jpg
Familia regală olandeză, profimedia 1102864638 jpg
Regina Maria și actrița Marioara Voiculescu   Casa Regală, Wikipedia jpg