Nicolae al României a făcut publice primele imagini cu fiul său, Mihai

Nicolae al Romaniei si Alina Maria au un fiu Mihai baietel jpg

La câteva zile după nașterea mezinului său, nepotul Regelui Mihai a oferit primele fotografii cu micuțul unei publicații franceze.

Ca și în alte ocazii, Nicolae al României și soția sa, Alina-Maria de Roumanie, au preferat să ofere în exclusivitate imagini din viața lor de familie unei reviste franceze. De data aceasta, este vorba despre "Histoires Royales", o publicație care pune sub lupă viața membrilor familiilor regale din întreaga lume.

Cuplul princiar a oferit spre publicare trei imagini candide, în care apare alături de ambii copii: fiica lor de 1 an și jumătate, Maria Alexandra, și nou-născutul lor, Mihai.

Pentru acest prim tablou de familie în patru, mămica Alina-Maria și fetița sa au apărut îmbrăcate în frumosul port popular românesc. Asta în timp ce bebelușul se odihnea înfășat într-o pânză bordată cu o broderie realizată manual. Toate în spiritul imaginii pe care Alina-Maria de Roumanie o promovează încă dinainte de-a intra în Familia Regală, din dorința de-a continua o tradiție impusă de fostele regine ale României, care promovau valorile autentic românești.

Articolul a fost publicat la doar cinci zile de la venirea pe lume a strănepotului Regelui Mihai, al cărui nume de botez a fost ales tocmai pentru a celebra memoria fostului monarh, demonstrând o dată în plus atașamentul lui Nicolae față de bunicul său.

În textul celor de la "Histoires Royales" se arată că Mihai de Roumanie Medforth-Mills s-a născut pe 15 aprilie 2022 la Spitalul Polizu din București, chiar în Vinerea Mare de dinaintea Paștelui catolic.

Totodată, este menționat faptul că Alina-Maria și fostul Principe Nicolae s-au căsătorit civil în octombrie 2017 la Cornouailles, cu două luni înainte de decesul Regelui Mihai la Aubonne, în Elveția, și religios la Sinaia, pe 30 septembrie 2018.

FOTO: David Nivière/Histoires Royales



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg