Noi fotografii cu Alina-Maria și Nicolae ai României, celebrând ia românească

Tributari portului popular românesc, asemeni mult iubitelor regine ale României, cei doi tineri au ținut să marcheze Sânzienele cu un pictorial tradițional.

Alina Maria si Nicolae al Romaniei in costum popular romanesc de Sanziene (5) jpg

De când a intrat în Familia Regală, Alina-Maria de Roumanie și-a cultivat imaginea ca o mare admiratoare a valorilor românești, asta implicând zestrea națională, cu tot cu portul românesc, în buna tradiție inițiată de reginele României.

Regina Elisabeta a fost cea care a adoptat la Curtea Regală moda portului tradițional românesc. Același lucru avea să-l facă și Regina Maria, care, la fiecare vizită prin țară, purta costumele populare specifice fiecărei zone și își îmbrăca fiicele (dar și fiii!) la fel. De altfel, Regina Maria avea să transmită această pasiune și fiicelor sale, Elisabeta, Mărioara și Ileana, care au purtat ia cu mare dragoste și respect, oriunde ar fi ajuns.

De Sânziene, pentru a celebra Ziua Iei, sărbătorită concomitent la aceeași dată, Alina-Maria și Nicolae ai României au postat un pictorial cu ei doi îmbrăcați în port tradițional, realizat cu „piese aparținând Muzeului Național al Țăranului Român și Silviu Ilea“, după cum ne spune însăși soția fostului principe.

Cu ea purtând ie, fotă, brâu și maramă ori broboadă, iar el având ițari, ie, chimir, vestă sau pieptar, traistă, căciulă din lână de oaie sau pălărie, cei doi păreau a fi doi eroi romantici din vechile tablouri rurale - ce-i drept, mult mai expresive și mult mai colorate. Mai mult decât atât, nepotului Regelui Mihai I al României și soţia sa și-au afirmat astfel încă o dată admiraţia pentru Regina Maria, cea mai mare promotoare a costumului tradiţional românesc. 

De altfel, de când a fost scos din linia de succesiune, Nicolae al României vrea să se dovedească demn de titulatura și drepturile retrase și încearcă, cu orice ocazie, să facă legătura între evenimentele importante din viața sa și tradiția Familiei Regale ori să folosească astfel de prilejuri pentru a celebra valorile monarhiei românești.

FOTO: Dploy

 



Recente pe Ok! Magazine

Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg