Omagiul costisitor pe care Regele Charles al III-lea vrea să i-l aducă Prințului Philip

Actualizat:

În ciuda relației dificile pe care au avut-o uneori, actualul monarh s-a gândit la cel mai frumos mod în care ar putea să-și onoreze tatăl.

Printul Philip si Charles   GettyImages 618581246 jpg

N-au fost buni prieteni, nici confidenți, nici nu au jucat fotbal împreună decât în timpuri imemoriale. Cel mult, mergeau împreună la vânătoare și mai discutau ce scriu ziarele. Între Charles și părintele său, Philip, fost prinț consort, au existat mereu divergențe de opinii și moduri diferite de-a privi lumea. În ultimii ani, însă, când se întrevedea tot mai clar că Charles va ajunge curând pe tron, în locul mamei sale, Elisabeta a II-a, tată și fiu s-au redescoperit și s-au înțeles unul pe altul în modul cel mai profund.

Acum, când Charles este Rege și nu-i mai are nici pe mama, nici pe tatăl său, a întrevăzut cel mai frumos mod în care ar putea să-și onoreze tatăl. Acesta l-a invitat la Castelul Windsor pe premierul grec Kyriakos Mitsotakis, cu care a discutat despre renovarea palatului familiei Ducelui de Edinburgh din Grecia. Din păcate, casa în care a copilărit Prințul Philip este în ruină astăzi, iar restaurarea sa se ridică la suma de 12 milioane de lire sterline.

Palatul Tatoi, situat la nord de Atena, a fost cândva reședința Familiei Regale a Greciei înainte de lovitura de stat militară din 1973 și acum se află în ruine, dar ar putea deveni muzeu în cadrul unui plan comun al Marii Britanii și Greciei. Regele a vizitat palatul, unde anul trecut a fost mutat mormântul bunicului său, în cadrul celei de-a 200-a aniversări a Războiului de Independență al Greciei.

Fundația Prințului Charles al III-lea consiliază guvernul grec în ceea ce privește restaurarea palatului istoric. Un purtător de cuvânt al regelui grec Constantin a declarat că planurile se vor baza pe renovarea de 45 de milioane de lire sterline a Casei Dumfries din Ayrshire, condusă de fiul Elisabetei a II-a.

"Vor să o folosească ca exemplu de bune practici", a declarat purtătorul de cuvânt. Regele a acordat un interviu realizatorilor emisiunii "A Royal Grand Design", în care a recunoscut că proiectul, care aproape l-a adus la faliment, a fost "un risc teribil", dar că a meritat.

FOTO: Getty images



Recente pe Ok! Magazine

Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei profimedia 1149306668 jpg