A fost una dintre cele mai grele perioade ale Reginei Elisabeta! Suverna își dublase cantitatea de alcool cu care se delecta seara

Regina Elisabeta, Charles și Diana jpg

O nouă carte vine cu dezvăluiri uluitoare legate de problemele de la Palat.

Consacratul autor Andrew Morton, renumit pentru cartea sa dedicată Prințesei Diana, a publicat o nouă biografie, în cinstea Reginei Elisabeta, de data aceasta. Suverana se află în fața Jubileului de Platină și a sărbătoririi celor 70 de ani de domnie, lucru care o face cel mai longeviv monarh al Marii Britanii.

Regina Elisabeta (3) jpg

Cartea poartă numele ”Regina” și, potrivit editorului, ”te poartă în culise și-ți dezvăluie femeia din spatele Coroanei.” De-a lungul vremii, cotidianul DailyMail a publicat radiografii ale relației dintre Lady Di și Regină, în analiza lui Morton. Acum detaliile vor fi toate laolaltă și cititorii vor descoperi cum a afectat-o pe suverană moartea prematură a nurorii sale celebre.

Regina Elisabeta, Diana și Charles jpg

Potrivit lui Morton, Elisabeta a trăit un coșmar în anii 90. În carte este scris că Regina ajunsese la capătul puterilor, întrucât mariajele ambilor săi fii, Charles și Andrew, erau năruite. Și problema era că se întâmplase în aceeași perioadă.

nunta Diana jpg

În 1992, atât Prințul Charles, cât și Prințul Andrew s-au separat de soții: Diana și Sarah Ferguson. Morton scrie: ”Răbdarea sa ajunsese la capăt în anii 90. După cele două căsnicii distruse, Elisabeta se întreba încotro se îndreaptă familia sa și monarhia. Le vedea pe amândouă pe marginea prăpastiei.”

Morton explică: ”Regina a fost profund marcată de despărțirea lui Charles de Diana. Atât de tare a zguduit-o evenimentul, încât a început să dubleze cantitatea de alcool cu care se delecta seara. După o zi solicitantă, Regina obișnuia să își savureze un pahar cu Martini sec. Ei bine, în vâltoarea acelor evenimente, un pahar devenise insuficient.”

Regina Elisabeta (2) jpg

Biograful regal spune că angajații de la Palat au observat asta. Potrivit lui Morton, la începutul relației, Elisabeta era încântată de noua iubită a fiului. De Diana. În timp ce Charles o curta, Regina ar fi remarcat după prima vizită a Dianei la Balmoral, în 1980: ”Este una de-a noastră”.

Din păcate, lucrurile nu au decurs cum suverana și Prințul Philip și-ar fi dorit. Căci inima lui Charles nu a putut niciodată să o uite pe Camilla, cea care într-un final i-a devenit soție, după moartea Prințesei Diana.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg