Petrecere la Buckingham! Prinţul Charles, sărbătorit de familie şi de regalităţi din întreaga lume. Iată primele poze

Actualizat:
10 main2 jpg jpeg

În cinstea moştenitorului său, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a organizat o petrecere de pomină la Palatul Buckingham, de la care nimeni n-a lipsit. Nurorile Meghan şi Kate s-au duelat în ţinute alese.

image

Prinţul Charles a împlinit, ieri, vârsta de 70 de ani, motiv pentru care toate regalităţile din lume s-au strâns la Londra pentru a-l onora. De la această petrecere n-au lipsit, desigur, fii lui, William şi Harry, care au sosit însoţiţi de soţiile lor, dar şi nepoatele Beatrice şi Eugenie, precum şi alte rude ale Prinţului Charles.

image

Momentul emoţionant al serii a fost cel al discusului Reginei Elisabeta, care l-a descris pe fiul său ca fiind un ”moştenitor al tronului dedicat şi respectat asemenea tuturor celorlalţi din istorie, dar şi un tată minunat”. Charles s-a arătat ”profund impresionat” de discursul mamei sale, mai ales că e de notorietate că suverana îşi exprimă rar sentimentele în public.

image

Un alt moment important a fost cel în care suverana a descris-o pe consoarta fiului său, Camilla, ca fiind ”femeia care l-a susţinut” dintotdeauna, oferindu-şi astfel aprobarea pentru rolul pe care aceasta şi-l va asuma, ulterior, în monarhia britanică – cel de regină-consort.

image

Haideţi să vedem puţinele fotografii apărute în public de la acest eveniment!



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg