Povestea celei mai scumpe broşe a Reginei Elisabeta, estimată la 50 de milioane de lire sterline

Actualizat:
1 brosa profimedia 0228404770 jpg jpeg

Regina Elisabeta a II-a are o colecţie impresionantă de bijuterii, unele dintre cele mai scumpe piese din lume.

Dintre acestea, ies în evidenţă broşele pentru simplul fapt că sunt bijuteriile pe care regina le poartă mereu, indiferent de eveniment. Se spune că Regina Elisabeta are circa 100 de broşe, obişnuind să le poarte prin rotaţie pe cele mai speciale.

Care este, aşadar, cea mai scumpă broşă a Majestăţii Sale? Bijutierii de renume susţin că doar 25 de piese din toată colecţia de broşe a reginei sunt estimate la peste 90 de milioane de lire sterline, însă o anumită bijuterie are o valoare incredibilă. Este vorba despre broşa Cullinan III şi IV, realizată din două pietre tăiate din diamantul Cullinan, cel mai mare descoperit vreodată în lume, o bijuterie estimată la circa 50 de milioane de lire sterline.

Acest diamant uriaş, de 3.106 carate, este cel mai mare din lume şi i-a fost dăruit Regelui Edward al VII-lea în anul 1907. În timp ce cele mai mari două pietre din diamant au fost încrustate în Sceptrul Suveran şi în Coroana Statului Imperial, piatra Cullinan III, în formă de pară, şi piatra Cullinan IV, tăiată în formă de pătrat, au fost dăruite Reginei Mary, bunica Elisabetei.

Mai târziu, în 1953, broşa a ajuns în posesia reginei, aceasta obişnuind să o poarte destul de rar, însă.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg