Principesa Sofia, în public la punerea în scenă a unei piese scrise de Regele Mihai şi Regina Ana

Sora mai mică a Majestăţii Sale Margareta a avut ocazia de-a vedea cum se joacă o piesă de teatru scrise de părinţii săi.

Principesa Sofia la premiera piesei de teatru scrise de Regele Mihai si Regina Ana jpg

Printre hobby-urile mai puţin ştiute ale regretatului Rege Mihai I se afla şi teatrul, dar nu manifestată doar din postura de spectator, ci chiar de scriitor.

Un abil autor de scrisori şi discursuri memorabile, într-o vreme în care actul corespondenţei era la ordinea zilei, iar intelectualii îl aduceau la rang de scriere literară, Regele Mihai I s-a gândit să-şi aştearnă gândurile într-o altă formă memorialistică. Concret, în perioada exilului, fostul suveran, împreună cu soţia sa, Regina Ana, au scris o piesă de teatru. Mai exact, în anul 1960, la Versoix. Cu un titlu absolut sugestiv, „Alegerea”, acestă piesă are un singur act.

Mai mult decât o piesă de teatru, o adevărată mărturie trimisă spre eternitate, „Alegerea” ilustrează lupta dintre sistemele capitalist şi comunist, după cum mărturisea regina Ana în volumul „Un război, un exil, o viaţă”. „În seara aceea am început să ne scriem vieţile: viaţa lui sub comunism, a mea în mijlocul unei lumi frivole. Şi apoi, împreună, am descoperit un personaj comun, prietenul, care venea cu o a treia lume, cu o a treia voce. Cea a curăţeniei, a purităţii. Am continuat să scriem şi replicile veneau, se înşirau în mod firesc pe hârtie. Toată povestea a fost, aşadar, scrisă împreună; ne-am împletit gândurile, ideile, fantezia. Aşa cum o făcusem până atunci în viaţa reală, aşa cum am făcut şi de atunci încoace. Vorbeam, scriam, ne arătam unul altuia ce scrisesem singuri… E curios, scriam amândoi fără să ne putem opri. Am fost inspiraţi! Am numit piesa „ÎAlegerea”. Am scris-o întâi în englezeşte, apoi în franţuzeşte şi, peste ani, în româneşte. Numai că nu reuşeam să-i găsim un sfârşit. Şi asta fiindcă nu ştiam ce răspuns să dăm acestei lumi, cum să contribuim noi înşine la vindecarea rănilor care ne atinseseră şi pe noi. Finalul a venit din sufletul şi mintea amândurora, stând şi reflectând împreună. Soluţia era […] iubirea. Aşa am hotărât şi noi să facem cu personajele şi povestea noastră din piesă: să-i îndreptăm către iubire”, scria Majestatea sa Regina Ana.

„Unde sunt? Ce lume e aceasta în care mă găsesc? De ce sunt aici? Cine m-a adus? Care este năzuinţa mea? A, da, îmi aduc aminte. Alegerea rasei umane apasă pe umerii mei. Eu sunt Omul! Şi trebuie să aleg viitorul omenirii”, spune unul dintre personajele din piesă.

Piesa de teatru a fost mai întâi prezentată la Teatrul Național Radiofonic în 2016 ş pusă în scenă prima dată abia după 57 de ani de la crearea ei, la Ateneul din Iaşi, în 2017. Iar anul acesta, publicul are ocazia s-o revadă pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova.

La premiera care a avut loc zilele trecute a fost prezentă şi Principesa Sofia, ca reprezentant din partea Familiei Regale, după un eveniment cu donație de carte a Editurii Curtea Veche și a inaugurat o expoziție dedicată Reginei Maria. Prezenţa Alteţei Sale Regale a dat greutate evenimentului, întreaga echipă artistică fiind onorată să evolueze în faţa uneia dintre fiicele distinsului autor. 

FOTO: Daniel Angelescu/Casa Majestății Sale, Teatrul Naţional Craiova

 



Recente pe Ok! Magazine

Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg
Sofia Palazuelo Leonor și Sofia profimedia 1142684804 jpg
Prințul Albert al II lea și Prințesa de Hanovra, însoțiți de Charlotte Casiraghi, Foto Micha ël Alesi, Palatul Prințului jfif
Harry Meghan Nottingham 15 October 2026, profimedia 0578638679 jpg
Regele Edward al VII lea și Regina Alexandra  profimedia 0166621141 jpg
Regele Alfonso și Regina Victoria Eugenia de Battenberg, 1910   profimedia 0138140523 jpg
Harry și Meghan, profimedia 1100544965 jpg
Kate William Charles Încoronare, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle  Profimedia jpg
William și Harry, GettyImages (2) jpg
Ceremonie istorică în Thailanda   Casa Regală thailandeză jpg