Prinţesa Anne, pe platourile de filmare ale serialului "Coronation Street"

Sora Regelui Charles al III-lea a vizitat studiourile ITV şi s-a întâlnit cu actorii și cu membrii echipei de producție implicați în cel mai popular serial britanic.

Printesa Anne, pe platourile de filmare ITV ale serialului Coronation Street   ITV (6) jpg

Prinţesa Anne a avut parte de-o altfel de ieşire mondenă. Ea a vizitat studiourile ITV, unde se filmează popularul serial "Coronation Street", care rulează încă din anii '60 şi care colaborează cu o fundaţie aflată sub patronajul prinţesei, ASTI (The Acid Survivors Trust International) - care protejează victimele atacurilor cu acid.

De pildă, echipa "Coronation Street" a colaborat cu ASTI la scenariul în care personajul Daisy a căzut victimă unui hărțuitor, Justin, care este convins că are o relație cu ea. Comportamentul lui Justin a făcut ca acesta să fie arestat, apoi eliberat pe cauțiune. Daisy devine ținta unui atac cu acid în ziua nunții sale, când Justin, într-un act de răzbunare, merge la Rovers pentru a-i strica ziua specială.

Echipa ITV a pregătit, special pentru întâlnirea cu Prinţesa Anne, o proiecţie cu câteva scene viitoare, înainte de a se întâlni cu producătorul Iain MacLeod, cu membrii distribuției Charlotte Jordan, Ryan Prescott, Andrew Still, Rob Mallard și Sally Ann Matthews. Dar nu doar protagoniştii au fost scoşi în faţă la această întâlnire inedită, ci şi scenariştii și membrii departamentului de machiaj.

Prinţesa Anne a beneficiat, de asemenea, de un tur ghidat al platoului de filmare de pe "Coronation Street", condus de producătorul serialului, Iain MacLeod, și de John Whiston, șeful departamentului.

Comentând vizita, John a spus: "Colaborarea cu ASTI la această poveste a fost de neprețuit pentru noi toți. Patronajul Alteţei Sale Regale pentru organizația caritabilă este, în mod clar, de o importanță uriașă atât pentru Prinţesa Anne, cât și pentru organizație și a fost o onoare absolută să ni se alăture astăzi la "Coronation Street"".

FOTO: ITV



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg