Prințesa Beatrice și-a botezat în mare secret fetița, pe micuța Sienna Elizabeth

Prințesa Beatrice și soțul ei, Edoardo Mapelli Mozzi, au devenit părinți anul trecut în luna septembrie. 

printesa beatrice si viitorul ei sot jpeg

Weekendul trecut, cei doi au creștinat-o pe fiica lor în vârstă de șapte luni, botezată Sienna Elizabeth, în mare secret, fără să facă publică nicio informație de la acest eveniment.

Prințesa și soțul ei au fost însoțiți de membrii familiei lor la capela regală din cadrul Palatului St. James din Londra, ceremonia de botez fiind una privată.

Deși cei doi n-au făcut publice detalii de la botez, este posibil ca printre oaspeți să se fi numărat sora mai mică a lui Beatrice, Prințesa Eugenie, și mama acestora, Sarah Ferguson.

1 beatrice profimedia 0650422765 jpg jpeg

Conform The Sun, la botez a participat chiar și tatăl lui Beatrice, Prințul Andrew, cel care a fost retrogradat din postura de membru cu drepturi depline al familiei regale, după ce a fost acuzat de viol de către o femeie din America.

Capela Palatului St. James a fost folosită pentru numeroase nunți și botezuri regale în ultimele câteva secole. Printre aceste ceremonii s-au numărat și botezul Prințului George, în octombrie 2013, și al fratelui său mai mic, Prințul Louis, în iulie 2018.

printesa beatrice mireasa jpeg

Capela respectivă a fost și locul în care Beatrice și Edoardo plănuiseră inițial să aibă loc nunta lor. Ei urmau să se căsătorească pe 29 mai 2020, însă planurile lor au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus.

Beatrice și Edoardo s-au căsătorit în cele din urmă pe 17 iulie 2020, la Capela All Saints din Windsor, în cadrul unei ceremonii restrânse, la care au participat doar părinții și frații cuplului, precum și Regina Elisabeta și Prințul Philip.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg