Prinţesa care-ar fi vrut să fie regină. Margaret o invidia pe sora ei, Elisabeta, pentru coroană, soţ şi viaţa de familie

Actualizat:
1 gettyimages 535051777 jpg jpeg

Era cu patru ani mai mică decât sora ei, Regina Elisabeta a II-a, dar mult mai ambiţioasă.

Prinţesa Margaret, decedată în 2002, a rămas şi azi fascinantă pentru admiratorii familiei regale. Viaţa ei personală tumultuoasă, felul ei de-a fi rebel, imaginea ei care rivaliza cu cea a divelor de cinema, totul era altfel în ceea ce o priveşte pe sora reginei.

2 margaret14 jpg jpeg

A doua născută în familia Regelui George al VI-lea îşi permitea să fie aşa, căci nu ea urma să devină, într-o zi, regină. Cu toate că, spun istoricii britanici, Prinţesa Margaret şi-ar fi dorit asta. Apropiaţii prinţesei susţin că aceasta chiar era convinsă că ea, şi nu Elisabeta, are personalitate potrivită unui monarh. Este clar că lui Margaret nu i-a plăcut niciodată să fie pe locul doi şi că prinţesa voia să strălucească chiar şi-n prezenţa surorii sale, regina. 

3 gettyimages 504117436 jpg jpeg

Mai mulţi autori regali au semnalat în cărţile lor faptul că Margaret le-a mărturisit prietenilor ei despre gelozia faţă de sora sa: "Elisabeta avea tot ce şi-a dorit Margaret: coroana, un soţ şi copii", susţine un articol publicat în Newsweek. Iar prinţesa avea şi un fel indirect de a-şi manifesta această gelozie, prin acţiunile ei. Un exemplu poate fi faptul că Margaret nu a fost prezentă la aniversarea a zece ani de căsătorie a Reginei Elisabeta.

Alţi critici susţin că Margaret a simţit că destinul a fost nedrept cu ea, prin faptul că s-a născut a doua, pentru că, de fapt, personalitatea ei sociabilă o făcea mai potrivită pentru misiunile diplomatice decât pe reticenta ei soră.

Dar poate că o regină nu trebuie să fie extrovertită şi sufletul petrecerii, nu-i aşa? Istoria a demonstrat, până la urmă, că destinul nu a greşit şi că Elisabeta a fost cea potrivită pentru a purta coroana. 



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg