Regina Elena a României a revenit acasă pentru totdeauna. Fosta suverană va fi reînhumată lângă fiul său, Regele Mihai

Actualizat:
1 regina elena fiul sau regele mihai 2 jpg jpeg

Majestatea Sa Margareta a reuşit să-i împlinească o ultimă dorinţă tatălui său: să o readucă în ţară pe Regina Mamă Elena.

Regina Elena a murit la Lausanne, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.La 71 de ani de la plecarea în exil şi la 37 de ani de la deces, mama regelui Mihai se va alătura suveranilor României moderne. Ea va fi înhumată, aşa cum şi-a dorit fiul său, la Mânăstirea Curtea de Argeş. 

După o slujbă religioasă oficiată ieri la Lausanne, sicriul cu trupul Reginei-Mamă Elena este adus din Elveţia cu un avionul militar "Spartan", aparţinând Forţelor Aeriene Române.

11 regina elena plecare elvetia jpg jpeg

La sosirea pe aeroportul din România, a avut loc un ceremonial militar şi religios, în prezenţa Majestăţii Sale Margareta şi a membrilor Familiei Regale (Principele Radu, Principesa Sofia, Principesa Maria), reprezentanţi ai instituţiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai corpului diplomatic şi ai altor confesiuni şi religii din România.

Sicriul reginei Elena a fost depus în Catedrala istorică Episcopală şi Regală. Începând cu ora 17.15, publicul se va putea închina şi reculege la catafalc.

Sâmbătă, 19 octombrie, publicul se va putea reculege şi închina la catafalcul Reginei Elena de la ora 8.00 la ora 10.00. Nu vor putea fi depuse flori în catedrală, în jurul catafalcului. Florile vor fi aşezate în scuarul din faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale (de la intrarea în mânăstire). Majestatea Sa Margareta îi roagă pe toţi cei care doresc să aducă o floare, un buchet sau o coroană să aleagă doar flori albe, pentru a simboliza seninătatea şi bunătatea reginei-mamă.

De la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică. Publicul va avea acces în parcul catedralei. La ora 12.40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală unde, la ora 13.00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din faţa Noii Catedrale.

Începând de vineri, 11 octombrie 2019, o carte de condoleanţe va fi deschisă la Palatul Elisabeta. Ea va fi la dispoziţia publicului până în ziua de luni, 21 octombrie. Condoleanţele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro.



Recente pe Ok! Magazine

Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg
Sofia Palazuelo Leonor și Sofia profimedia 1142684804 jpg