Regina Elisabeta, fragilă şi în lacrimi la comemorarea Prinţului Philip. Membrii familiei regale i-au fost toţi aproape!

Actualizat:
7 fotojet 39 jpg jpeg

Familia regală britanică s-a strâns în jurul Reginei Elisabeta la comemorarea Prinţului Philip, stins din viaţă anul trecut în luna aprilie.

Regina în vârstă de 95 de ani a folosit un baston pentru a se deplasa în interiorul catedralei Westminster din Londra, acolo unde a avut loc serviciul religios de comemorare a vieţii soţului ei.

La această ceremonie au participat toţi membrii familiei regale britanice (cu excepţia Prinţului Harry), dar şi alte numeroase persoane invitate, printre care rude de-ale regretatului Prinţ Philip, prieteni şi reprezentanţi ai caselor regale din alte ţări, precum Prinţul Albert sau Regele Felipe şi Regina Letizia. Deşi sănătatea reginei este una şubredă, aceasta şi-a impus să fie prezentă la această comemorare şi a stat în picioare în mai multe momente ale ceremoniei, fiind foarte emoţionată şi având lacrimi în ochi.

Îmbrăcată într-o ţinută verde-închis, regina a ţinut şi un discurs şi a stat în primul rând de scaune din catedrală, lângă Prinţul Charles, Camilla, Prinţesa Anne şi soţul ei, Tim Laurence. La ceremonie au participat şi Ducii de Cambridge, de-abia reveniţi din turneul lor regal din Caraibe, alături de copiii lor cei mari, Prinţii George şi Charlotte.

Interesant este că suverana i-a permis participarea la acest eveniment public chiar şi fiului ei rămas fără niciun onor regal, Prinţul Andrew, acuzat de viol de-o femeie americancă. Acesta a fost şi cel care-a ajutat-o pe mama lui să se deplaseze spre scaunul ei, semn că între cei doi există aceeaşi relaţie familială dintotdeauna.

Comemorarea de azi a mult iubitului ei Philip este prima participare a reginei la un eveniment public în afara Castelui Windsor din ultimele şase luni, iar asta spune multe despre devotamentul pe care aceasta i-l poartă, încă, regretatului ei soţ.

Foto: Profimedia, BBC



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg