Starul din ”Totul despre sex” premiat de Regina Camilla, în cadrul unei recepții la Palat

Mikhail Baryshnikov premiat de Regina Camilla, Getty (2) jpg

Regina Camilla l-a cunoscut pe ”Rus”. L-a premiat pe regele dansului și starul serialului ”Totul despre sex” Mikhail Baryshnikov, în cadrul unei recepții la Palat.

Mikhail Baryshnikov a primit Premiul Încoronării Reginei Elisabeta a II-a pentru toată contribuția sa adusă baletului și marii lumi a dansului.

Actorul și dansatorul cunoscut publicului larg pentru rolul său din ”Totul despre sex” a vizitat Palatul Buckingham miercuri, pentru a primi un prestigios premiu, înmânat prima dată de Regina Elisabeta a II-a.

Este un eveniment foarte important pentru Camilla, care bifează astfel prima recepție pe care o găzduiește singură. Regina consoartă în vârstă de 75 de ani și-a făcut astfel debutul la Palatul Buckingham. Este prima recepție de care se ocupă singură, de când Charles a devenit noul rege al Marii Britanii.

Legendarul balerin Mikhail Baryshnikov a jucat rolul iubitului rus al lui Carrie Bradshaw, Aleksandr Petrovsky, în ”Totul despre sex”. Însă acum el a fost premiat de Academia Regală de Dans, cu cea mai înaltă distincție, Premiul Încoronării Reginei Elisabeta a II-a.

Regina Camilla a fost foarte atentă la detalii, drept pentru care, cu această ocazie, a purtat în piept o broșă cu o balerină.

Mai mult, regina consoartă l-a felicitat pe Mikhail Baryshnikov și i-a transmis: ”Este o onoare să vă înmânez premiul. Nimeni nu-l merită mai mult ca dv.”

Mikhail Baryshnikov a declarat ulterior publicației People: ”Este o experiență formidabilă! Mă uitam mereu cu admirație la acest premiu, iar acum să am această ocazie, în aceste momente... este incredibil. Și o onoare s-o cunosc pe Maiestatea Sa.”

Mai mult, Mikhail Baryshnikov a subliniat un aspect foarte important și puțin cunoscut: ”Este una de-a noastră: dansatoare.” Ei bine, da. Camilla a dezvăluit în trecut că a urmat lecții de balet.

Regina Consoartă va fi încoronată alături de Regele Charles pe 6 mai 2023, la Westminster Abbey. Pe britanici îi așteaptă în acea perioadă un weekend de sărbătoare. Inclusiv ziua de luni va fi liberă. 

Foto: Getty



Recente pe Ok! Magazine

Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei profimedia 1149306668 jpg