Ultimele fotografii cu Prinţesa Diana în viaţă! Cronologia unor 24 de ore de agonie şi mister

Actualizat:
5 diana dodi jpg jpeg

Anul acesta se vor împlini 22 de ani de când prinţesa Diana şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident rutier, petrecut în Paris. Puţini ştiu, însă, când a fost văzută ultima dată Prinţesa Diana în viaţă şi ce a făcut aceasta cu 24 de ore înainte să întâmple cumplita tragedie.

Potrivit unui timeline făcut de presa străină, ultimele 24 de ore din viaţa Dianei trebuiau să fie încununate de o logodnă. Haideţi să vedem mai exact ce au făcut Diana şi Dodi-al Fayed în acest timp!

30 August 1997

În jurul ore 4 după-amiaza. Diana şi Fayed sosesc la Ritz Paris, hotel deţinut de tatăl afaceristului. Cei doi au intrat printr-o uşă din spate şi au mers direct către apartamentul imperial ce le aparţinea.

Între 5:40 şi 6:30 după-amiaza. Se spune că Fayed ar fi comandat două inele, care i-ar fi fost livrate în apartament. Chipurile, acesta ar fi cerut-o în căsătorie pe regretata Prinţesă Diana.

În jurul orei 7 după-amiaza. Diana şi Fayed sunt văzuţi ieşind printr-un loc ferit de agitaţie şi sunt conduşi către reşedinţa lui din apropierea Arcului de Triumf.

Pe la 9: 50 seara. Folosind intrarea frontală, cei doi ajung la restaurantul L`Espadon, după ce au fost nevoiţi să anuleze rezervarea de la Benoit Paris, fiind agasaţi de paparazzi. Totuşi, la un moment dat, Fayed cere ca cina să i se livreze în camera lor, din cauza prezenţei fotografilor.

3 diana ritz jpg jpeg

31 August 1997

12:20 noaptea. Alături de bodyguardul Trevor Rees-Jones, Fayed şi Diana au încercat să scape de paparazzi părăsind hotelul ritz printr-o ieşire rar folosită. În cele din urmă, au ajuns pe bancheta din spate a unui Mercedez S280 negru, condusă de Henri Pault.

Potrivit informaţiilor, şoferul băuse cel puţin două băuturi alcoolice (un scotch şi o bere) în acea seară. Nivelul alcoolului din sângele său fusese, la timpul accidentului, de trei ori mai mare decât valoarea admisă în Franţa. Nişte analize ulterioare au dezvăluit şi prezenţa a două antidepresive în organismul său (Prozac şi Tiapridal).

În acea noapte, la 12:23. Maşina se izbeşte de unul dintre pilonii tunelului Pont de l`Alma. În urma impactului, şoferul şi Fayed au murit pe loc.

O oră mai târziu, 1:20 noaptea. După ce Diana a fost stabilizată, este transportată spre spital. În timp ce se afla în ambulanţă, prinţesa suferă un infarct, iar ambulanţa este oprită pentru a o resuscita.

2:01 în noaptea fatidică. Diana ajunge la spitalul Pitie-Salpetriere, unde intră în operaţie. ”Operaţia a dezvăluit că avea o rană severă la nivelul plămânilor. În ciuda încercării de a închide rana şi de a-i face un masaj cardiac timp de două ore, funcţiile respiratorii nu funcţionează.

La ora 4:00 dimineaţa. Decesul a fost declarat.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg