Cazarea regală oferită lui Harry e doar o tactică! De ce vrea Charles s-o vadă neapărat pe Meghan Markle?

Nu e prima oară când suveranul dorește să discute cu nora sa. De data asta, însă, se vor vedea față-n față.

Meghan Charles jpg

Regele Charles va dori să o vadă pe Meghan Markle cu ocazia viitoarei sale vizite în Marea Britanie, întrucât cei doi au fost cândva „extrem de apropiați”, a declarat un fost majordom al Familiei Regale. Grant Harrold, care a lucrat pentru Charles între 2004 și 2011, pe vremea când acesta era Prinț de Wales, a afirmat că monarhul și nora sa au avut cândva o legătură foarte puternică.

Se crede că aveau multe în comun, cei doi părând adesea fericiți unul în compania celuilalt pe vremea când Meghan îndeplinea îndatoririle regale. Regele a condus-o chiar pe Ducesa de Sussex la altar în ziua nunții sale cu Prințul Harry, în 2018. Totuși, de când cu Megxit, Meghan și Regele nu mai păstrează relația, ea nemaipunând piciorul în Marea Britanie din 2022.

În orice caz, Harrold spune că Regele își dorește să o revadă pe Meghan, cei doi având „mult respect” unul pentru celălalt. Într-un interviu acordat AceOdds, fostul majordom regal a declarat: „Deși știm că Regele și Harry s-au întâlnit după celebrul conflict, prezentarea lui Meghan va schimba dinamica relației. Charles și Meghan erau extrem de apropiați, și îmi place să cred că ar fi putut păstra legătura în toți acești ani în care au fost despărțiți. Dacă se va întâmpla, cred că va fi o reîntâlnire foarte specială și emoționantă. Au multe în comun și se respectă reciproc foarte mult, așa că îmi imaginez că amândoi vor dori să reia legătura.”

Nu știm cât de mult îl mai respectă Meghan Markle pe socrul său, de vreme ce se aude că Regele ar fi insistat să discute cu ea la telefon, dar acest lucru nu a fost posibil. Iar la ultima vizită a fiului său la Londra, acesta i-a pus în vedere că va lua în considerare reprimirea lor în sânul Familiei Regale doar dacă și Meghan „se arată dornică și demonstrează că vrea asta”. Ceea ce până acum, n-a prea demonstrat... Dar, pentru a o pune într-un context în care nu se va mai putea eschiva, Charles le-a făcut această ofertă de nerefuzat de a-i caza pe o proprietate regală. Și de data asta se vor vedea față-n față.

Cert e că luna viitoare nu va marca doar prima vizită a lui Ducesa de Sussex în Marea Britanie din 2022 – care a avut loc la peste doi ani după ce au renunțat la viața regală –, ci va fi și prima dată în patru ani când Prințul Archie și Prințesa Lilibet vor vizita Marea Britanie. Acest lucru se datorează faptului că Prințul Harry obișnuiește să zboare singur peste Ocean, având în vedere că a declarat anterior că simte că Marea Britanie este prea nesigură pentru soția și copiii săi.

Totuși, iată că Harry s-a răzgândit, în contextul în care circulă zvonuri conform cărora familiei i s-a oferit posibilitatea de a se caza într-o reședință regală pe durata călătoriei, care are ca punct central numărătoarea inversă de un an până la Jocurile Invictus din 2027.n Nu se știe însă pe care dintre membrii Familiei Regale i-ar putea întâlni în cadrul acestei vizite.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg