Ce bine îi stă în haine militare! Cu ce ocazie a îmbrăcat Principele Radu uniforma

Ca membru al Casei Regale și având rangul de colonel în Armata Română, Principele Consort a luat parte la un eveniment militar în Polonia.

Principele Radu in uniforma militara in Polonia oct 2024   Casa Majestatii Sale (6) jpeg

Îl vedem rareori îmbrăcând uniforma militară, însă trebuie să recunoaștem că-i stă bine și ne place să-l vedem și într-un asemenea context. Chiar vinerea trecută, Principele Radu a avut o nouă ocazie de a-și îmbrăca hainele de ofițer de armată, de data aceasta în Polonia, pentru a participa alături de alți militari, la o ceremonie în Cimitirul Militar din localitatea Łambinowice, creat în anul 1870, unde își odihnesc somnul de veci 2606 de soldați români, căzuți în Primul Război Mondial, între anii 1916 și 1919, pentru “Patrie, Neam și Rege”.

Alături de autoritățile locale și de reprezentanții Armatei Poloneze, Alteța Sa Regală a depus o coroană de flori în memoria militarilor români, iar apoi a vizitat muzeul deschis în memoria prizonierilor de război.

Din informațiile deținute, Principele Radu și-a început cariera militară în 2002 când, după absolvirea Colegiului Național de Apărare din București, a devenit căpitan în rezervă în Armata României. Este, de asemenea, absolvent al Colegiului George C. Marshall din Germania (2003) și al John F. Kennedy School of Government, Universitatea Harvard (2004).

Astăzi, Principele Radu are gradul de colonel în rezervă în Armata română și este doctor în științe militare. La Universitatea Națională de Apărare a susținut în martie 2006 teza de doctorat cu titlul ‘’Securitatea europeana în evoluție, în noul context al democrației și libertății pe continent’’.

Un weekend în Polonia

Tot vineri, după ceremonia militară, Principele Radu a vizitat Voievodatul Silezia Inferioară, unde a fost primit de  Paweł Gancarz, mareșalul voievodatului. La întâlnire au luat parte oameni de afaceri din Polonia, România și din Republica Moldova, care participă la forumul Silezia-România, alături de șefii Departamentelor Economic, Cultural și pentru Relații Internaționale ale Voievodatului Sileziei Inferioare.

În aceeași după-amiază, soțul Majestății Sale Margareta a luat parte la deschiderea celei de-a șasea ediții a Forumului Silezia – România, în sala de conferințe a hotelului Ioan Paul al II-lea din Wroclaw. La forum au luat parte 40 de reprezentanți ai unor companii românești și poloneze din domenii precum IT, hardware și software, mass-media, agricultură, medicină, telecomunicații, construcții, ecologie și spații verzi. Principele Radu a luat cuvântul în deschidere, lucrările forumului desfășurându-se pe parcursul a trei zile.

FOTO: Casa Majestății Sale



Recente pe Ok! Magazine

Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg
Ebba Henrietta Munck și Prințul Oscar al Suediei, profimedia 0117372610 jpg
Kate Middleton Prințul William GettyImages 2274547865 jpg