Ce bine se înţelegeau MS Margareta şi nepotul său, Nicolae, în 2015!

Actualizat:
Clipboard01 jpeg

După cum am putut vedea la funeraliile Regelui Mihai de pe 16 decembrie, între prinţul renegat din familia regală română, Nicholas de Medforth Mills, şi mătuşile sale există o relaţie tensionată, iar motivele acestui fapt sunt cât se poate de cunoscute.

image

Foto: Alex Damian

Fostul Principe Nicolae (32) nu s-a împăcat niciodată cu faptul că a fost exclus din linia de succesiune la tron şi că i s-a anulat titlul regal, printr-un document semnat la 1 august 2015.

Şi când ne gândim că, în acelaşi an, cu doar câteva luni în urmă, la începutul lunii aprilie, Principesa Moştenitoare şi Principele Radu i-au organizat unui Nicolae care împlinea 30 de ani un dineu cu fast la Palatul Elisabeta.

Invitaţii răsfăţaţi cu preparate delicioase au fost prieteni, foşti colegi de şcoală şi de universitate, precum şi colaboratori ai fostului prinţ Nicolae, din ţară şi din străinătate.

Aşadar, nu mai demult de acum doi ani, se putea observa relaţia deosebită care exista între Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei şi nepotul ei de soră, ultimul numind-o o doamnă deosebită şi mulţumindu-i pentru tot sprijinul pe care i l-a acordat de când a venit în ţară.

Astăzi, aceiaşi mătuşă şi nepot urmează să se întâlnească în instanţă, după episodul din noiembrie, când Nicolae de Medforth Mills a forţat intrarea la bunicul său, aflat pe moarte, în reşedinţa sa din Elveţia.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg