Ce prietenie frumoasă e între verișorii regali! Mia Tindall, fiica Zarei, atașată de frații de Wales

Până la urmă, și familia regală este ca orice familie, cu frați, surori, unchi și verișori care se strâng laolaltă de Sărbători.

Iar de Crăciunul trecut, petrecut de familia regală britanică pe domeniul de la Sandringham, am putut admira dinamica dintre cei mai mici membri ai palatului.

Mia Tindall Charlotte George Louis foto profimedia 0832418470 jpg

Ei bine, la plimbarea tradițională pe care o fac regalii după slujba de Crăciun, pe aleile din curtea bisericii Sfânta Maria Magdalena, a ieșit în evidență o fetiță foarte veselă, care mergea de mână cu mezinul Prinților de Wales, Louis. 

Este vorba despre Mia Tindall, de nouă ani, fiica cea mare a Zarei și a lui Mike Tindall, verișoară de-a doua cu Charlotte, George și Louis.

Pe lângă prietenia evidentă pe care a afișat-o cu Prințesa Charlotte, în special, nepoata Prințesei Anne a preferat să meargă în rând cu familia de Wales, fiind ținută, la un moment dat, de mână de Prințul William. 

Apoi, Mia și Prințesa Charlotte i-au dat o mână de ajutor lui Kate Middleton, în timp ce aceasta i-a salutat pe numeroșii binevoitori care veniseră să vadă familia regală la biserică.

În timp ce Kate Middleton și-a făcut drum prin mulțime, a acceptat cadouri și a schimbat cuvinte vesele cu admiratorii regali, Mia Tindall a ajutat-o. Potrivit La un moment dat, nepoata ei prin alianță s-a apropiat de Kate și a luat un buchet de flori de la ea, pentru ca prințesa să-i poată saluta cu mai multă ușurință pe cei strânși în curtea bisericii.

Kate Middleton Crăciun 2023 (6) jpg

Micii verișori regali au dat dovadă, așadar, de o mare „solidaritate” cu această ocazie festivă și au afișat un tablou de armonie și afecțiune.

Simpatica Mia este fiica lui Zara și a lui Mike Tindall, ocupând locul 22 în succesiunea la tron.

Mia s-a născut pe 17 ianuarie 2014 și este cel mai mare copil din familia Tindall. Ea a fost urmată de frații ei: Lena, născută în iunie 2018, și Lucas, născut în martie 2021.

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg