Ce s-a ales de Lady Sarah Spencer, sora cea dezinhibată a Dianei, care-a avut o aventură cu Charles

Actualizat:

Această soră este cea mai mare dintre cei patru copii ai Conților Spencer, cu șase ani mai în vârstă decât legendara ei rudă, Prințesa Diana.

Sarah Jane Diana Spencer profimedia 0022089201 jpg

Acum în vârstă de 68 de ani și având titulatura de Lady Sarah McCorquodale, după căsătoria ei cu Neil Edmund McCorquodale în anul 1980, această soră mai mare a Dianei a avut un impact decisiv asupra destinului viitoarei prințese.

Lady Sarah era adorată, pur și simplu, de sora ei mai mică, Diana. Interesant este că, de fapt, această Sarah a fost prima dintre surorile Spencer care au încercat o relație sentimentală cu Prințul Charles, aflat atunci în căutare de mireasă regală, dar nu a fost menit să dureze între ei. Ea ar fi declarat următoarele revistei Time, în anul 1978: „Nu există nicio șansă să mă căsătoresc cu el. Nu sunt îndrăgostită de el. Și nu m-aș căsători cu nimeni pe care nu-l iubesc, fie că e gunoier sau Regele Angliei". O declarație care a produs ruptura de viitorul rege al Angliei, evident. 

Cu toate acestea, Sarah a mijlocit întâlnirea lui Charles, cu care a rămas prietenă, cu sora ei mai mică, Diana, la o petrecere din 1977, în casa familiei Spencer din Althorp. Pe atunci, Diana avea 16 ani, iar el 29.

La rândul ei, Lady Sarah s-a ținut de cuvânt și s-a căsătorit cu un bărbat de care s-a îndrăgostit, Neil McCorquodale, cu un an înainte de sora ei, în 1980. Cei doi au trei copii și sunt și astăzi împreună.

Alții spun că Sarah a rămas cu resentimente de pe urma faptului că Charles ar fi ales-o pe Diana în locul ei. Se spune că Lady Sarah era cea mai dezinhibată dintre surorile Spencer, că a avut cei mai mulți iubiți, dar și o problemă cu alcoolul, și că a păstrat un album cu toate articolele din presă despre scurta ei aventură cu Charles, pe care intenționa să îl arate viitorilor nepoţi.

În ciuda faptului că sora ei s-a căsătorit cu fostul ei iubit, Sarah a rămas apropiată de Prințesa Diana de-a lungul anilor, obișnuind să călătorească cu sora ei în turneele ei regale.

Pe măsură ce relația dintre Prinții de Wales a început să se destrame, Sarah a încurajat infidelitatea surorii sale mai mici. „Cred că Sarah știa despre aventurile Dianei”, a spus scriitoarea regală Judy Wade pentru revista People. „Într-un fel, chiar a încurajat-o pe Diana să fie sălbatică și să aibă iubiți.”

De la moartea Dianei, în 1997, Lady Sarah a rămas un sprijin pentru nepoții ei, Prințul William și Prințul Harry. A fost prezentă atât la nunta actualilor Prinți de Wales, cât și la cea a lui Harry și a lui Megan, din 2018, precum și la botezul fiului acestora, Archie. Mai mult, ca un omagiu adus Dianei de către fiul ei mai mic, Sarah și sora ei, Lady Jane, au fost incluse în portretul oficial realizat cu ocazia botezului.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg