Ce se întâmplă cu Regele Felipe al Spaniei? Acum a apărut cu un dublu bandaj

Actualizat:

După ce ne-a atras atenția cu bandajul avut la mâna stângă, acum suveranul Spaniei a apărut și cu o fașă peste el.

Ce a pățit Regele Spaniei? FOTO: Getty Images
Ce a pățit Regele Spaniei? FOTO: Getty Images

În mod ironic, pare că e deja un trend la Casele Regale din Marea Britanie și Spania ca membrii Familiei Regale să apară în public cu mâinile bandajate. Startul a fost dat de Prințesa Kate, care și-a îngrijorat fanii apărând de mai multe ori în public cu degetele bandajate. Și asta fără ca Palatul să dea vreo explicație clară! Dar ne putem închipui, desigur, că și-a fript degetele în timp ce-i gătea soțului său una dintre acele cine nepretențioase, dar gustoase, după rețete de pe vremea colegiului, cum mai povestea ea însăși că mai face.

Acum, însă, am început să-l vedem și pe Regele Felipe al Spaniei apărând cu mâna stângă bandajată în public, dar în ceea ce-l privește pare că situația s-a agravat. Cel puțin, asta deducem din faptul că monarhul nu doar că are mâna înfășată, ci poartă și o mănușă elastică deasupra, semn că situația s-a înrăutățit sau că suveranul spaniol a forțat-o și că are nevoie acum de mai multă îngrijire.

După cum arată mâna suveranului, pare să nu fie vorba doar despre o simplă jenă, așa cum a comunicat staff-ul Palatului Zarzuela pentru a-i liniști pe simpatizanții regelui. Mai curând, acel bandaj acoperit de fașa elastică ar putea sugera o întindere de ligament ori chiar o intervenție chirurgicală la nivelul mâinii. 

Cert e că situația pare mult mai serioasă decât vrea să arate, iar presa spaniolă scrie că ar putea fi vorba despre o tendinită. Marea majoritate a cazurilor apar la persoanele de vârstă medie și înaintată, odată cu scăderea vascularizației tendoanelor și se consideră că microtraumele contribuie la apariția acestora. Trauma majoră sau repetată, întinderea sau exercițiile fizice excesive (greșit efectuate) îi favorizează apariția. Tendinita poate fi legată și de unele boli sistemice (cel mai frecvent poliartrita reumatoidă, scleroza sistemică, guta, artrita reactivă, diabet și, foarte rar, amiloidoza sau valori marcat crescute ale colesterolului).

FOTO: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg