Ce trebuie să facă Will şi Kate atunci când o văd pentru prima dată în zi pe Regina Elisabeta?

Actualizat:
Diamond Jubilee   Carriage Procession And Balcony Appearance jpeg

Niciodată nu încetează să ne uimească protocolul regal! Deşi Regina Elisabeta a II-a a încercat, de-a lungul anilor, să aibă o relaţie cât mai normală cu cei patru copii ai ei şi cu nurorile adiacente, întotdeauna au existat câteva reguli de care au ţinut cont. Aşa se-ntâmplă şi-n cazul nepoţilor şi a partenerilor lor de viaţă.

image

Altfel spus, deşi William, Harry şi Kate par a avea o relaţie destul de apropiată cu Regina Elisabeta, sunt reguli de care ţin chiar şi ei. De exemplu, cei trei trebuie să respecte protocolul regal atunci când se-ntâlnesc pentru prima dată într-o zi cu monarhul britanic. Ce-nsemna asta?

image

Potrivit etichetei regale, orice alt membru al Casei Regale trebuie să facă o reverenţă în faţa Reginei atunci când o întâlneşte pentru prima dată, căci aceasta este într-o poziţie superoară de titlu sau vârstă. Femeile fac, aşadar, o reverenţă, iar bărbaţii fac un gest scurt de înclinare a capului (fără înclinarea corpului). De aceea am văzut-o, aşadar, pe Kate făcând de câteva ori reverenţe în faţa Reginei, şi alteori nu. Un alt lucru curios este că timpul mai îndelungat alocat reverenţei înseamnă un respect profund.

image

foto: arhivă, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg
Regele Charles dans Bahamas, profimedia 1147315204 jpg
Felipe al Spaniei, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert la redeschiderea grădinii exotice Monaco 13 jpg
Micheline Presle a interpretat o pe Madame de Pompadour, profimedia 1053124168 jpg
Charles în tinerețe, GettyImages 2229998813 jpg
Angus Ogilvy si Printesa Alexandra de Kent, alaturi de Regina Elisabeta a II a   GettyImages 642219363 jpg
Pippa Middleton, sora Prințesei Kate   Profimedia jpg
Margareta de Tirol foto National Gallery și Profimedia jpg
Regele Haakon Regina Mette Marit profimedia 1130637440 jpg
Antoine de Massy în spatele lui Pierre Casiraghi,  profimedia 1053345842 jpg