Ce vieţi asemănătoare au avut Prinţesa Diana şi Grace Kelly! Dacă Charles şi-a înşelat soţia cu Camilla, Prinţul Rainier avea trei amante în prima lună de la căsătorie

23 martie, 2022
9 di7 jpg jpeg

Prinţesa Diana şi Grace Kelly au împărtăşit o legătură specială, dar au avut şi două vieţi asemănătoare. Cele două erau atât de apropiate, încât Kelly i-a dat tinerei prinţese câteva sfaturi şi i-a spus la ce să se aştepte de la noul ei rol, acela de logodnică a Prinţului Charles.

Diana a cunoscut-o pentru prima dată pe Prinţesa Grace de Monaco, cunoscută şi sub numele de Grace Kelly, în cadrul unui eveniment regal. Diana avea doar 19 ani, în timp ce Kelly 51 de ani şi făcea parte dintr-o familie regală proeminentă.

Kelly era căsătorită cu Prinţul Rainier al III-lea de Monaco de aproximativ 25 de ani când a cunoscut-o pe Diana. Prinţesa Poporului şi Prinţul Charles au participat la un concertul caritabi, banii strânşi fiind destinaţi dezboltării Operei Regale. A fost prima lor apariţie publică.

Era primul eveniment la care Diana participa în calitate de logodnică a lui Charles, aşa că era destul de agitată. Kelly a plăcut-o din primul moment şi a luat-o sub aripa ei.

Grace a devenit, oarecum, un sprijin pentru mireasa lui Charles. Sprijinul ei a ajutat-o ​​pe Diana să câştige mai multă încredere în sine, chiar dacă ea şi Kelly s-au întâlnit doar de câteva ori.

În mod ironic, Kelly şi Diana se asemănau din multe puncte de vedere şi poate că şi asta le-a atras una către cealaltă. Niciuna nu se trăgea dintr-o familie regală, dar aveau relaţii cu membrii regali, Kelly fiind actriţă înainte de a-l întâlni pe Rainier, în aprilie 1955, la Festivalul de Film de la Cannes.

Cei doi s-au întâlnit doar cu un an înainte de nuntă, în 1956. Pe de altă parte, Diana i-a fost prezentată lui Charles în noiembrie 1977, în timpul unei vânătoare de cocoşi la Althorp, casa familiei ei, dar el încă se vedea pe atunci cu sora ei mai mare, Sarah Spencer.

După ce s-au căsătorit, atât Diana, cât şi Kelly s-au implicat în activităţi caritabile. Ba mai mult, nici viaţa amoroasă nu le oferea prea multe satisfacţii, ambele fiind înşelate de partenerii de viaţă. Charles avea o aventură de care soţia lui era conştientă, cu adevărata lui iubire, Camilla Parker Bowles, cu care s-a căsătorit mai târziu. În timp ce Rainier avea trei amante diferite în prima lună de la căsătorie.

Potrivit lui Wendy Leigh, care a scris „True Grace: The Life and Times of an American Princess”, trădările lui Rainer au făcut-o pe Kelly să se simtă „umilită şi extrem de nefericită”.

În timpul primei lor întâlniri din 9 martie 1981, Diana era proaspăt logodită cu  Charles. Cuplul a putut să vadă un recital muzical la Goldsmiths' Hall, Diana amintindu-şi cum a fost întâlnirea cu Kelly pentru prima dată : „Îmi amintesc că am întâlnit-o pe Prinţesa Grace , era minunată şi senină era , dar plutea în ape tulburi, am văzut asta”.

Iubita lui Charles purta o rochie neagră , cu două mărimi mai mici, care abia îi permitea să respire. După ce a observat cât de inconfortabil se simţea, Kelly a tras-o în baie şi i -a spus în glumă : „Nu-ţi face griji dragă, cu tinpul lucrurile se vor  înrăutăţi”.

Cum Rainier era o rudă îndepărtată a Prinţului Charles, Kelly a participat la nunta regală televizată a Dianei. Un alt lucru pe care l-a remarcat prinţesa de Monaco a fost faptul că Diana şi Charles nu erau potriviţi.

Potrivit lui Leigh, Kelly s-ar fi îngrijorat, deoarece credea că ea şi noul ei soţ nu au nimic în comun. De asemenea, soţia lui Rainier avea convingerea că Prinţul de Wales era prea bătrân pentru tânăra prinţesă. 

Atât Kelly, cât şi Diana au murit în accidente de maşină, iar dispariţia lor a fost învăluită în mister. Prinţesa de Monaco a suferit mai multe răni în urma unui accident de maşină pe 13 septembrie 1982.

Medicii au speculat că a avut un accident vascular cerebral în timp ce se afla la volan, ceea ce a făcut-o să moară la spital a doua zi.

Martorii oculari au spus însă că fiica ei, Prinţesa Stephanie, era cea care conducea atunci când a avut loc accidentul. Stephanie a suferit doar o fractură la una dintre vertebre, iar ulterior şi-a revenit complet.

Diana a vrut să-i aducă un ultim omagiu şi l-a întrebat pe Charles dacă poate participa la înmormântarea lui Kelly. Prinţul de Wales a fost reticent şi i-a spus soţiei sale că nu este necesar să fie prezentă la slujbă. Diana se simţea  legată de Prinţesa de Monaco, deoarece fusese o străină ca ea, care ajunsese într-o familie mare, aşa că i-a adresat cererea mamei lui Charles. Regina i-a permis să meargă la înmormântare.

Pe 31 august 1997, Diana  şi-a pierdut viaţa în urma unui  accident de maşină care a avut loc la Paris, în timp ce încerca să scape de paparazzii care o hărţuiau.

Presa ar fi urmărit-o pe ea şi pe noul ei iubit, Dodi Fayed. Mai târziu au apărut zvonuri că prinţesa i-a scris majordomului ei, Paul Burrell, cu câteva luni înainte şi i-a spus că Charles o vrea moartă şi că plănuieşte un accident. Ea a susţinut că fostul ei soţ va încerca să-i saboteze frânele maşinii pentru a se putea însura cu femeia pe care o iubeşte.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Sofia, Ducesa de Värmland,  GettyImages (1) jpg
Harry serios, Profimedia jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton, Regina Elisabeta  foto   Profimedia jpg
Prințesa Amalia, GettyImages jpg
Meghan Markle, Ducesa de Sussex, GettyImages (2) jpg
Kate Middleton Printesa Charlotte și Prințul Louis foto profimedia jpg
Împărăteasa Masako a Japoniei GettyImages 78633950 (4) jpg
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
Regina Camilla Foto Profimedia (1) jpg
Regina Mathilde și Regele Philippe al Belgiei, cu Prințul Gabriel, Prințesa Elisabeta, Prințesa Eleonore și Prințul Emmanuel în felicitarea de Sărbători   Casa Regală belgiană jpg
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
Majestatea Sa Margareta la seara Corpului Diplomatic   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (6) jpeg
William la  Bulford, Wiltshire, GettyImages (4) jpg
Regina Mary a Danemarcei cu noua tiara   profimedia 0943842969 jpg
Familia regală suedeză la Premiile Nobel profimedia 0945173162 jpg
Kate Middleton  sursa foto   Profimedia jpg