Ce zi nebună la Palat! Prințesa Anne a fost văzută la închisoare la câteva ore după arestarea fratelui său, Andrew

Ce nu s-a văzut în ziua arestării fostului prinț Andrew? Când toți ochii erau pe Regele Charles, pentru a-i vedea reacția după ce Andrew a intrat în custodia poliției, sora lor era văzută tocmai într-un penitenciar.

Printesa Anne sora Regelui Charles 2 jpg

Nici dacă s-ar fi strâns toți scenariștii Hollywoodului să gândească o continuare fantezistă a serialului „Crown” tot n-ar fi putut imagina o asemenea zi nebună pentru Casa Regală britanică, așa cum au trăit-o săptămâna trecută Regele Charles, Prințesa Anne și infamul lor frate, Andrew Mountbatten-Windsor, cel care a târât în mocirla scandalului pedofilului Jeffrey Epstein aproape un secol de regalitate condusă ca la carte de tipicara Regină Elisabeta a II-a.

Dar iată că imprevizibilul tot a avut loc, cu toate eforturile acestor iubitori de etichetă de a-și ascunde gunoiul sub covor. Și, în aceeași zi în care Andrew Mountbatten-Windsor era arestat, cu toată presa vuind până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, Regele Charles ajungea la o prezentare de modă și era deosebit de zâmbitor la London Fashion Week, în ciuda  scandaloaselor evenimente, iar Prințesa Anne ajungea într-o închisoare din Leeds.

De menționat, însă, că Prințesa regală n-a vizitat arestul în care se afla fratele ei căzut în dizgrație, ci avea programată o vizită la închisoarea His Majesty's Prison din Leeds, în calitate de patroană a Butler Trust.

Butler Trust, aflată sub Înaltul Patronaj al Prințesei Anne din 1985, când a fost înființat, celebrează și promovează cele mai bune practici din închisorile britanice, centrele de detenție pentru imigranți (IRC), probațiunea și justiția pentru minori. În timp ce Prințesa Anne s-a mișcat discret în timpul acestui eveniment, nedorind să atragă atenția, zeci de fani ai Familiei Regale au apărut de-a lungul drumului, în speranța de a o zări pe prințesă și de a-i vedea reacția într-o zi atât de complicată pentru regalitate.

O martoră oculară de la o organizație caritabilă din apropiere a comentat sosirea Annei, în timp ce Andrew rămânea în custodia poliției, spunând că era „tristă” pentru impactul pe care arestarea îl va avea asupra Familiei Regale. Ea a declarat presei locale: „Este trist că s-a ajuns la asta, având în vedere statutul și tot ceea ce reprezintă Familia Regală. El este o personalitate importantă în Marea Britanie și în Familia rRegală. Este o situație tristă și îmi pare rău că li se întâmplă asta”, a consemnat „Mirror”.

Familia Regală, în stare de alertă

Înainte de vizita Prințesei Anne la închisoare, Regele Charles a emis o declarație cu privire la arestarea lui Andrew, spunând că „legea trebuie să-și urmeze cursul”. Într-o declarație scrisă de la Palatul Buckingham, la câteva ore după arestarea lui Andrew, Charles și-a exprimat „profunda îngrijorare” în urma arestării lui Andrew, suspectat de abuz în serviciu.

Arestarea lui Andrew survine în contextul în care Agenția Națională de Combatere a Criminalității (NCA) a dezvăluit că sprijină mai multe forțe de poliție din Marea Britanie care investighează informațiile din dosarele Epstein. NCA a declarat că sprijină poliția pentru a „permite o evaluare completă și independentă a informațiilor divulgate”.

Săptămâna trecută, Palatul Buckingham a declarat că „este gata să sprijine” poliția dacă va fi contactat în legătură cu acuzațiile aduse împotriva lui. Un purtător de cuvânt al Palatului a adăugat la momentul respectiv că regele și-a exprimat „profunda îngrijorare” cu privire la presupusa conduită a lui Andrew.

FOTO: Profimedia, Getty Images, Casa Regală britanică



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg