Cel mai frumușel copil de la palatul regal. E mai năbădăios decât Prințul Louis, dar la fel de adorabil

Are doar trei ani, dar și o personalitate puternică. Este vorba despre cel mai mic dintre cei trei copii ai soților Zara și Mike Tindall, adorabilul blond Lucas. 

Lucas Tindall fiu Zara profimedia 0905573697 jpg

Noile fotografii cu mezinul nepoatei Reginei Elisabeta și fiicei Prințesei Anne sunt pur și simplu pline de viață, băiețelul în vârstă de trei ani dându-le bătăi de cap părinților săi la un eveniment demonstrativ de echitație, sâmbăta trecută.

Mike Tindall, în special, a avut o zi plină în familie, fiind însărcinat cu supravegherea fiului său în timp ce soția sa, Zara, concura la Burghley Horse Trials.

Fostului jucător de rugby i s-au alăturat la evenimentul din weekend și fiicele lui mai mari, Mia, în vârstă de 10 ani, și Lena, în vârstă de șase ani, ultima fiind fotografiată hârjonindu-se cu fratele ei mai mic, un băiețel energic și pus pe șoții, care ne amintește de vărul lui, Prințul Louis.

Lena și Louis l-au ținut încontinuu în priză pe ginerele Prințesei Anne, care a fost nevoit să alerge după ei și să le acorde atenție ambilor săi copii mai mici, în timp ce Zara concura la show-ul ecvestru.

Adorabilul băiețel s-a născut pe 21 martie 2021, iar venirea lui pe lume a fost una neconvențională, la reședința Prințesei Anne din Gatcombe Park, Gloucestershire. "A sosit foarte repede. Nu am mai ajuns la spital. S-a născut pe podeaua băii", a descris Mike momentul nașterii fiului său, numind-o pe soția „o războinică” neînfricată.

Zara Tindall fiu Lucas profimedia 0794565437 jpg

Lucas Philip a fost botezat după străbunicul său, răposatul Prinț Philip, și după tatăl lui Mike, Philip Tindall. Lucas este, de asemenea, al zecelea strănepot al regretatei Regine Elisabeta și este extrem de apropiat ca vârstă de doi dintre verii săi, August Philip Hawke Brooksbank, fiul cel mare al Prințesei Eugenie, și Lilibet Diana Mountbatten-Windsor, fiica lui Meghan și a lui Harry.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg