Cel mai mare turneu regal al Prinţului Harry şi al lui Meghan Markle urmează în octombrie

Actualizat:
harry meghan jpeg

Este rândul lor la distracţie! Pardon, la vizite regale oficiale în locuri exclusiviste, aşa cum au făcut-o şi Prinţul William şi Kate Middleton, după nunta lor.

image

Ei bine, Prinţul Harry şi Meghan Markle vor fi eroii unui turneu regal foarte interesant în luna octombrie, mai exact între 16 şi 31 octombrie, când cei doi vor vizita Australia, Fiji, Tonga şi Noua Zeelandă.

Ducele şi Ducesa de Sussex au fost invitaţi de guvernele membrelor Commonwealth Australia şi Noua Zeelandă să vizitezi aceste ţări, iar prezenţa lor insulele Fiji şi Tonga a fost cerută de biroul de externe al acestei organizaţii interguvernamentale.

image

Scopul vizitelor lor la Antipozi este de a înuraja proiectele de mediu şi de conservare a naturii, dar şi a organizaţiilor care sprijină tinerii antreprenori. În plus, cei doi vor participa la Jocurile Invictus din Sydney, care vor vea loc în a doua parte a lunii octombrie şi care se adresează militarilor răniţi în teatrele de operaţii.

image

Interesant este că Harry, patronul acestor jocuri, şi Meghan vor fi însoţiţi în turneul lor regal de cuplul regal danez format din Prinţul Moştenitor Frederik şi Prinţesa Mary, aceştia urmând să fie prezenţi şi la competiţia sportivă din Sydney. Chiar şi David Beckham va fi acolo, acesta fiind numit recent ambasador al Jocurilor Invictus.



Recente pe Ok! Magazine

Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg
FotoJet (86) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300664283 jpg
Charles, William, Camilla au comemorat dezastrul de la Aberfan, Profimedia (1) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, profimedia 1143898485 jpg
Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg