Cel mai mare turneu regal al Prințului Harry și al lui Meghan Markle urmează în octombrie

Este rândul lor la distracție! Pardon, la vizite regale oficiale în locuri exclusiviste, așa cum au făcut-o și Prințul William și Kate Middleton, după nunta lor.

Ei bine, Prințul Harry și Meghan Markle vor fi eroii unui turneu regal foarte interesant în luna octombrie, mai exact între 16 și 31 octombrie, când cei doi vor vizita Australia, Fiji, Tonga și Noua Zeelandă.

Ducele și Ducesa de Sussex au fost invitați de guvernele membrelor Commonwealth Australia și Noua Zeelandă să vizitezi aceste țări, iar prezența lor insulele Fiji și Tonga a fost cerută de biroul de externe al acestei organizații interguvernamentale.

Scopul vizitelor lor la Antipozi este de a înuraja proiectele de mediu și de conservare a naturii, dar și a organizațiilor care sprijină tinerii antreprenori. În plus, cei doi vor participa la Jocurile Invictus din Sydney, care vor vea loc în a doua parte a lunii octombrie și care se adresează militarilor răniți în teatrele de operații.

Interesant este că Harry, patronul acestor jocuri, și Meghan vor fi însoțiți în turneul lor regal de cuplul regal danez format din Prințul Moștenitor Frederik și Prințesa Mary, aceștia urmând să fie prezenți și la competiția sportivă din Sydney. Chiar și David Beckham va fi acolo, acesta fiind numit recent ambasador al Jocurilor Invictus.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA