Cele mai nimfomane femei regale. Unele devoratoare de bărbați au plătit cu viața plăcerile lumești

Desfrâu la curțile regale! Prințesele, împărătesele sau reginele care nu se mai săturau de sex. Sau, cel puțin, așa au fost descrise de cronicarii vremurilor. Doar că există și posibilitatea ca aceștia să fi exacerbat gravitatea faptelor. 

Imparateasa Messalina jpg

Relatările savuroase sunt o combinație de istorie și legendă, pentru că multe dintre femeile puternice din trecut au fost etichetate drept „nimfomane” de cronicari (în special bărbați) ca o formă de a le discredita sau demoniza.

Cu toate acestea, unele dintre ele chiar au avut o viață amoroasă foarte intensă și au rămas cu reputația asta până azi.

Cea mai cunoscută desfrânată din toate timpurile, o femeie cu un apetit sexual insațiabil a fost împărăteasă. Aflați imediat care este numele ei, căci prezentăm aici un top al nimfomanelor regale și o luăm în ordine descrescătoare.

Pe locul 5, avem o aristocrată boemă și pasională, Marguerite de Valois, soția lui Henric al IV-lea al Franței.

Era cunoscută ca Regina Margot. A trăit între anii 1553 - 1615.

Marguerite de Valois, soția lui Henric al IV lea al Franței, Profimedia jpg

Marguerite de Valois (cunoscută și sub numele de Regina Margot) a fost soția lui Henric al IV-lea al Franței și, prin urmare, regină consoartă a Franței între 1589 și 1599. Ea a fost o figură importantă în Renașterea franceză, remarcându-se prin frumusețea, inteligența și energia sa, devenind o scriitoare și patroană a artelor, chiar dacă viața sa conjugală a fost marcată de tensiuni politice și personale. 

S-a născut prințesă franceză și era fiica Caterinei de Medici. Marguerite era cunoscută pentru apetitul ei amoros extrem de liber, într-o epocă foarte rigidă. S-a scris că avea amanți chiar în timpul căsătoriei sale cu Henric al IV-lea, dar că el i-ar fi trecut cu vederea infidelitățile. Scrierile vremurilor o prezintă ca pe o femeie pasională, care nu rata niciun bărbat care-i atrăgea atenția.

Pe locul 4 al amorezelor regale este plasată Lucrezia Borgia, fiica Papei Alexandru al VI-lea.

lucrezia borgia captura video jpg

Renumele ei vine din zvonuri: incest cu tatăl și frații, otrăvuri ascunse în inel, orgii la Vatican. Deși multe sunt exagerări propagate de rivali, imaginea de „femme fatale” a rămas. Istoricii moderni cred că era mai mult victimă a politicii familiei Borgia decât o nimfomană reală.

Detaliul interesant este că Lucrezia ar fi avut un inel cu un lăcaş pentru otravă, din care picura în cupele cardinalilor „non grata“ la banchetele organizate de Papa Alexandru al VI-lea şi Cesare.

Pe locul 3 în topul femeilor regale cu apetit sexual exacerbat, cel puțin conform standardelor vremurilor de altădată, se clasează nimeni alta decât ultima regină a Egiptului, inedita și celebra Cleopatra! A fost o seducătoare politică.

Cleopatra a VII-a (69 – 30 î.Hr.)

A fost o femeie fascinantă, o mare seducătoare: i-a cucerit pe Iulius Cezar și Marc Antoniu, doi dintre cei mai puternici bărbați ai lumii antice. 

Imaginea de „femme fatale” a fost amplificată de romani, dar realitatea e că și-a folosit inteligența și farmecul erotic ca armă politică. Se spunea că vocea și parfumul ei erau afrodisiace în sine. Relațiile cu Iulius Cezar și Marc Antoniu au alimentat imaginea de regină care „îi mânca pe pâine” pe cei mai puternici bărbați ai lumii.

Elizabeth Taylor a jucat-o magistral pe Cleopatra. La fel și Sophia Loren.

Ecaterina cea Mare (1729 – 1796), Împărăteasa Rusiei, se clasează pe locul 2 în topul femeilor regale ”fierbinți”.

Ecaterina cea Mare şi politica externă a Rusiei jpeg

A fost inteligentă, ambițioasă, dar și faimoasă pentru lista lungă de amanți! Se spune că îi „alegea” printr-un soi de interviu secret, le dădea funcții și averi, apoi îi înlocuia cu alții mai tineri, când se plictisea. Era strategică, „folosea și recompensa” bărbații.

Împărăteasa Rusiei Ecaterina a II-a a fost considerată una dintre cele mai nimfomane femei regale din toate timpurile. Se spune că a avut peste 20 de amanți cunoscuți, trei copii din flori și că ar fi murit în urma unei partide de sex neortodoxe.

Cine este cea mai cunoscută devoratoare de bărbați din istorie

Pe locul 1 se clasează soția împăratului roman Claudius, Valeria Messalina (25 – 48 d.Hr.).

Imparateasa Messalina jpg

Sursele antice o descriu ca având un apetit sexual insațiabil, participând la orgii și chiar provocând prostituate din Roma la „concursuri de rezistență”. Și Juvenal spunea că putea epuiza zeci de bărbați într-o singură noapte.

Messalina, soţia împăratului Claudius, a fost considerată cea mai desfrânată împărăteasă romană. Aceasta a plănuit să se căsătorească cu unul dintre amanţi şi să-i ia în acest fel coroana soţului său.

Messalina era cu 30 de ani mai tânără decât împăratul Claudius

Messalina – împărăteasa nimfomană jpeg

Tertipurile sale i-au adus însă sfârșitul! Messalina a sfârșit executată la doar 23 de ani, pentru conspirații și „exces de desfrâu”.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Sarah Ferguson și Prințesa Eugenie   FOTO Instagram jpg
Edoardo Mapelli Mozzi și Prințesa Beatrice la nunta lui Peter Phillips cu Harriet Sperling   profimedia 1108323741 jpg
regele Felipe regina Letizia Sofia și Leonor profimedia 1115739353 jpg
Meghan, GettyImages 1036438362 jpg
Ducesa Sophie, Prințesa Beatrice, Prințul Andrew, Prințesa Eugenie, Regina Elisabeta, în 2006  GettyImages 71228650 jpg
Prințul Edward, Duce de Edinburgh, cu Charlotte, George și Louis, Profimedia (1) jpg
Printul Harry in uniforma de pilot de elicoptere in armata   profimedia 0413824036 jpg
Prințesa Diana  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Letizia, Regele Felipe și fiicele lor, Prințesa Leonor și Infanta Sofia la întâlnirea cu Papa Leon   FOTO FOTO Casa Regală spaniolă (1) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Kate William Charles Încoronare, Profimedia (2) jpg
Cleopatra VII Philopator, Profimedia (1) jpg
Kate și Eugenie, GettyImages (2) jpg
Regina Maxima a Olandei   profimedia 0998391448 jpg
Regele Charles în Scoția (2) jpg
Contele Nikolai de Monpezat și Benedikte Thoustrup la showul Aje de la Australian Fashion Week 2025, GettyImages (2) jpg
Regele Henric al II lea al Franței cu amanta lui, Diane De Poitiers, Ducesă de Valentinois   Profimedia (2) jpg
Meghan și Harry, GettyImages 1026697240 jpg