Cererea ”nepotrivită” pe care a avut-o Charles față de Diana, înainte de căsătorie. Prințesa l-a refuzat pe actualul rege

Actualul monarh britanic și-a anunțat logodna cu regretata fosta sa soție în 1981. Diana avea să devină una dintre cele mai iubite prințese ale lumii, alintată de supuși ”Prințesa Inimilor”.

Printul Charles si Printesa Diana (sursa FOTO profimedia)

De obicei, iubirile regale care abia se înfiripează ies la iveală cu mult după, întrucât se cere discreție. Așa a fost și cazul Prințului Harry cu Meghan Markle. La fel a procedat și tatăl său Charles, când abia începuse s-o curteze pe Diana. Relațiile timpurii au fost ținute departe de ochii publicului.

diana si charles profimedia 0667079859 jpg

Foștii celebri soți regali s-au întâlnit în 1977, când Charles o vizita pe sora mai mare a Dianei, Lady Sarah (iubita lui de atunci) la moșia Spencer, Althorp House. Charles și-a văzut viitoarea mireasă ca pe o fată „veselă”, înainte ca dragostea să înflorească câțiva ani mai târziu, în 1980.

Înainte ca acest cuplu să-și anunțe logodna în februarie 1981, se spune că s-au întâlnit doar de 13 ori – iar într-una dintre aceste ocazii, Charles a avut față de viitoarea logodnică o cerere pe care Diana a considerat-o „destul de nepotrivită”.

Fiul regretatei Regine Elisabeta a II-a privea deja spre viitor împreună cu iubita lui de atunci, ducând-o într-un tur al iubitei sale case, Highgrove House, pe care a cumpărat-o în 1980.

Highgrove House
Highgrove House

„În primul weekend, Prințul Charles i-a arătat Dianei împrejurimile Highgrove, casa de 353 de acri din Gloucestershire pe care o cumpărase în iulie – aceeași lună în care începuse s-o curteze”, a scris Andrew Morton în biografia sa, Diana: Her True Story — In Her Own Words, care a fost scrisă cu cooperarea Dianei.

„În timp ce a condus-o într-un tur ghidat al conacului cu opt dormitoare, Prințul i-a cerut să se ocupe de decorarea interioară a casei. Îi plăceau gusturile ei, dar ei i s-a părut rugămintea lui o sugestie cel puțin nepotrivită, deoarece nici măcar nu erau logodiți.”

Charles și Diana s-au logodit în 1981

Charles și Diana s-au căsătorit la 29 iulie 1981 la Catedrala Sf. Paul, înainte de a se muta în Highgrove, în zona rurală din Gloucestershire. Aici, fiii lor, Prințul William, născut în 1982, și Prințul Harry, născut în 1984, și-au petrecut mulți dintre anii copilăriei.

Moșia Highgrove House: Refugiul verde al Regelui Charles al III-lea

O reședință cu istorie și rafinament

Highgrove House, situată în apropiere de Tetbury, Gloucestershire, este una dintre cele mai fascinante proprietăți regale britanice. Construită între 1796 și 1798, casa impresionează prin arhitectura sa georgiană neo-clasică, atribuită arhitectului Anthony Keck. Clădirea are trei etaje, este realizată din blocuri de piatră și se remarcă prin detalii decorative elegante, precum pilaștri, cornișe și ferestre cu arcade.

De-a lungul timpului, Highgrove a aparținut mai multor familii notabile, inclusiv lui Maurice Macmillan, fiul fostului prim-ministru britanic Harold Macmillan. În 1980, moșia a fost cumpărată de Ducatul de Cornwall, iar Prințul Charles s-a mutat aici, transformând-o rapid în reședința sa de suflet.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg