Charlotte și George, privilegii regale la Wimbledon? Ce regulă a încălcat Familia de Wales?

Toată lumea s-a bucurat să-i vadă pe adorabilii copii mai mari ai Prinților de Wales la finala de ieri de la turneul de tenis de la Wimbledon. Cu toate că cei doi copii n-aveau voie, în mod normal, să fie acolo.

Kate, William, George, Charlotte profimedia 0789560611 jpg

Prințesa Charlotte și Prințul George au încălcat o regulă strictă a turneului de la Wimbledon, atunci când au urmărit din tribuna regală finala dintre Carlos Alcaraz și Novak Djokovic.

Mulți cunoscători au remarcat că micuții prinți de 8 și 9 ani nu trebuiau să fie acolo. 

Copiii au voie să asiste la meciurile de tenis, dar numai dacă stau liniștiți, iar acest lucru nu poate fi garantat de către părinți. Cu toate acestea, apariția lor în tribuna regală este interzisă, de obicei.

Chiar dacă regula tinde să fie aplicată cu strictețe de către organizatori, au fost făcute excepții pentru copiii regali, în ultimii ani. Prințul George a încălcat regula și anul trecut, urmărind finala dintre Djokovic și Nick Kyrgios alături de Kate și Prințul William. Cu toate acestea, mezinul familiei, Prințul Louis, n-a fost adus la meciul de tenis, fiind cunoscut comportamentul lui departe de-a fi liniștit, chiar și la evenimentele publice. 

Până acum, însă, copiii nu aveau voie să asiste la meciuri în tribuna regală, sub nicio circumstanță – o regulă care i-a frustrat pe fanii tenisului, în trecut.

În 1999, Ducesa de Kent i-a întrebat pe organizatorii de la All England Lawn Tennis & Croquet Club dacă poate invita un oaspete de 12 ani să stea cu ea în loja regală.

Băiatul era fiul unui defunct prieten al ducesei și ea a vrut să-i ofere o zi specială copilului îndurerat.

După acest episod, președintele clubului, John Curry, a făcut următoarea declarație: „Din cauza nevoii de spațiu suplimentar în loja regală, cerem ca, în afară de copiii familiei regale, minorii să nu fie invitați, deoarece exclud alte persoane de la participare, multe dintre aceasta aducându-și contribuția în lumea tenisului.”

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg