Cine a fost "pofta inimii" Regelui Ferdinand, românca pe care ar fi luat-o de soție dacă nu i-ar fi fost impusă Regina Maria

Regele Ferdinand și Regina Maria au format cuplul regal care îi fascinează cel mai mult pe monarhiști, chiar și azi. Puțini știu că cea mai iubită dintre reginele României n-a fost și prima alegere în inima soțului ei.

Regina Maria si Regele Ferdinand în 1917   Casa Regală jpg

Cea care l-a făcut pe regele Ferdinand, zis și Întemeietorul, să vibreze a fost o româncă dintr-o veche familie boierească, Elena Văcărescu, considerată una dintre cele mai elegante, inteligente și influente femei române din perioada interbelică.

Spre deosebire de cealaltă Elena, Lupescu, care l-a sedus iremediabil pe Regele Carol al II-lea, înaintașa ei nu era o femeie fatală în sens vulgar, ci seducea mai degrabă prin farmec intelectual, prestigiu și talentul ei de poetă și prozatoare.

Educată atât în România, cât și la Paris, Elena a mai devenit celebră în epocă și prin idila cu viitorul rege Ferdinand, relație dezaprobată atât de unchiul acestuia, Regele Carol I, cât și de guvernul României.

elena vacarescu jpg jpeg

Preferata reginei fără copii

Nu și de soția regelui, Regina Elisabeta. Având aceleași preocupări literare, Elena devine favorita acesteia, regina care publica și ea poezii cu pseudonimul Carmen Sylva. Conform Historia.ro, se spune că regina ar fi regăsit în Elena Văcărescu fiica pe care și-o dorise atâta timp. Singurul copil pe care îl avusese Elisabeta fusese o fiică care murise la numai 4 ani și, în lipsa altor urmași, se stabilise că viitorul rege va fi nepotul lui Carol, Ferdinand.

Carmen Sylva, cealaltă față a Reginei Elisabeta  jpeg

Sursele epocii sugerează că Ferdinand a fost sincer atașat de Elena și că cei doi îndrăgostiți erau hotărâți să se căsătorească, logodindu-se în secret, însă Corona a avut alte planuri pentru ei. Casa Regală Română impunea pe atunci că moștenitorul tronului trebuie să se căsătorească cu o prințesă străină, dintr-o familie domnitoare europeană. O boieroaică româncă, oricât de nobilă și bine văzută în societate ar fi fost ea, nu era acceptată.

Intervenția Palatului a fost una brutală, iar Elena a fost îndepărtată și trimisă într-un fel de exil diplomatic. Cu inima frântă, Elena Văcărescu s-a stabilit în principal la Paris, acolo unde a devenit o figură remarcabilă în viața culturală a epocii.

Elena Văcărescu ANR, SANIC, Colecţia Scriitori Români, dosar 2, f  1 jpg

Regina Maria față-n față cu alegerea inimii

După curmarea din fașă de către Regele Carol I a unei idile cu Elena Văcărescu, Ferdinand a devenit unul dintre cei mai dezirabili burlaci de la curțile europene, din a doua parte a secolului XIX. Astfel a început căutarea unei partide bune pentru prințul moștenitor, menite să asigure viitorul acestei dinastii. Câștigătoare a fost britanica Marie of Edinburgh, viitoarea Regina Maria a României, cea care i-a dăruit lui Ferdinand nu mai puțin de șase copii (ultimul, Mircea, trăind doar 3 ani).

Principesa Maria, viitoarea Regina Maria, si Principele Ferdinand, viitorul Regele Ferdinand, la Londra   Casa Regala jpg

Când Maria s-a căsătorit cu Ferdinand I al României, știa aproape sigur că înainte existase o mare iubire: Elena Văcărescu. Într-adevăr, relația indirectă dintre Regina Maria a României și Elena Văcărescu este una dintre tensiunile discrete din culisele monarhiei române. Ironia finală a acestei povești este că, neavând parte de aceeași pasiune din partea soțului ei, Maria însăși a avut, apoi, propriile mari iubiri și relații extraconjugale. 

Regina Maria și Regele Ferdinand profimedia 0676866552 jpg

Unica iubire

Pentru Elena, însă, se pare că viitorul rege a fost unica iubire. Aceasta nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii, iar pentru o femeie aristocrată din secolul XIX și început de secol XX, acest lucru era neobișnuit.

A murit în 1947, la 82 de ani, fără urmași direcți, dar cu o reputație intelectuală care a supraviețuit mai mult decât multe dinastii.

Foto: Casa Regală a României, Historia, Colecția Scriitori Români, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Împăratul Naruhito, Împărăteasa Masako, Prințul Fumihito, Prințesa Kiko, Prințesa Aiko, Prințesa Kako la garden party ul de toamnă 2026  profimedia 1147623495 jpg
FotoJet (83) jpg
Burlacii regali de la Londra   Instagram, Profimedia jpg
Kate și William, Earthshot, Getty (1) jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Prințul Harry și Meghan Markle logodnă foto profimedia 1031433556 jpg
William, gala Tusk, Profimedia (1) jpg
Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg