Cine-a fost regina tribunelor la Wimbledon: Kate sau Nicole Kidman? Actrița i-a făcut concurență prințesei în eleganță

Actualizat:

Actrița australiană a revenit în mare stil la turneul de tenis de la Wimbledon, la 30 de ani de la prima sa participare.

Printre invitații VIP ai finalei de tenis de la Wimbledon dintre Carlos Alcaraz și Jannik Sinner s-au numărat Regele Felipe al Spaniei, Prințul și Prințesa de Wales, precum și numeroși actori și actrițe - inclusiv Nicole Kidman.

Nicole Kidman la Wimbledon profimedia 1021789764 jpg

Actrița australiană a sosit la meciul de tenis adoptând dress code-ul smart elegant impus de organizatori, optând pentru un costum cu sacou crem cu două rânduri de nasturi și o pălărie cu boruri largi, în ton cu ținuta și extrem de șic. La un moment dat, Nicole Kidman a stat de vorbă cu o altă actriță celebră, Keira Knightley, care a fost și ea prezentă în loja regală în ultima zi de la Wimbledon, alături de Anna Wintour.

Nicole Kidman GettyImages 2224893759 jpg

Prima dată când Kidman a fost invitată la Wimbledon a fost acum treizeci de ani, când actrița a participat împreună cu soțul ei de atunci, Tom Cruise, pentru a urmări finala meciului de simplu masculin. În acel an, americanul Pete Sampras l-a învins pe Boris Becker.

Ea a revenit patru ani mai târziu, în 1999, tot pentru finala masculină, purtând din nou o pălărie cu boruri largi și ochelari de soare. În acel an, Pete Sampras a câștigat din nou, de data aceasta învingându-l în finală pe compatriotul său american Andre Agassi.

Nicole aproape că a furat privirile de pe cea mai admirată prezență a după-amiezii de duminică, Prințesa de Wales. 

Într-adevăr, Kate Middleton a fost mai frumoasă ca niciodată atunci când a sosit pentru a doua oară la All England Club, pentru finala masculină de la Wimbledon. De data aceasta, Kate fost însoțită de copiii ei cei mari și de Prințul William.

Prințesa Charlotte și Kate Middleton profimedia 1021706687 jpg

Prințul George, în vârstă de 11 ani, și Prințesa Charlotte, în vârstă de 10 ani, au fost îmbrăcați cât se poate de elegant, însă părinții lor s-a coordonat superb în alb și albastru pentru a asista la finala masculină dintre Carlos Alcaraz și Janick Sinner.

Prințesa Kate a arătat pur și simplu perfect într-o rochie albastră midi, cu o fundă elegantă pe un umăr, ținută completată de pantofi maro și pălărie de paie în ton. 

Kate a purtat în piept și celebra „fundă de la Wimbledon” - o broșă cu culorile emblematice ale turneului - pe care se crede că prințesa a purtat-o de fiecare dată când a participat la meciurile de la Wimbledon.

Ne-a surprins plăcut și Prințul William, care și-a asortat ținuta de vară cu cea a soției sale, și anume un sacou albastru intens, pantaloni albi și un vibe de turist în vacanță pe Coasta de Azur.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg