Cine e Alexander Nixon, soțul Principesei Elena și tatăl vitreg al lui Nicolae al României?

14 octombrie, 2024

Cel de-al doilea soț al Principesei Elena a lucrat în sistemul de învățământ de la Oxford și a ajutat la restaurarea Domeniului Regal de la Săvârșin.

17 alexander nixon principesa elena majestea sa margareta principele radu principesa sofia concert regal ateneu la trei decenii de la revenirea in tara a familiei regale 13 jpg jpeg

Deși e un cuplu pe care îl vedem mai rar în tabloul de familie de la Palatul Elisabeta, Principesa Elena și soțul său, Alexander Nixon, sunt doi membri de bază ai Casei Regale. Și, ca mamă și tată vitreg al lui Nicolae al României, ar fi firesc să aflăm mai multe informații despre ei.

Despre Principesa Elena știm deja că este a doua fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ana, născută pe 15 noiembrie 1950, la un an şi jumătate distanţă de Majestatea Sa Margareta, tot la Lausanne. După studiile din Florenţa, Elveţia şi Anglia, a călătorit timp de un an şi jumătate prin lume, ca membră a unui cor cu participanţi din 56 de ţări. Ulterior, s-a angajat la casa de licitaţii Christie’s din Geneva, unde s-a ocupat de vânzarea de bijuterii şi obiecte de artă şi unde a învăţat arta restaurării lor. Apoi, a lucrat la Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Londra, în cadrul unui proiect dedicat ajutorării copiilor cu probleme auditive.

Pe lângă Nicolae, Principesa Elena mai are o fată, pe Elisabeta Karina. FOTO: Casa Regală
Pe lângă Nicolae, Principesa Elena mai are o fată, pe Elisabeta Karina. FOTO: Casa Regală

Principesa Elena s-a căsătorit de două ori: în 1983, cu medicul Robin Medforth-Mills, cu care are doi copii, pe Nicolae al României (39) şi pe Elisabeta Karina de Roumanie (35) - a cărei nașă a fost romanciera Dame Catherine Cookson; şi, în 1998, cu Alexander Nixon.

Despre tatăl lui Nicolae al României, Robin Medforth-Mills, știm că a fost un profesor de geografie la Universitatea din Durham și un oficial al Organizației Națiunilor Unite. Acesta s-a căsătorit cu Principesa Elena a României în cadrul unei ceremonii civile la 20 iulie 1983 în Durham, Anglia, care a fost urmată de o ceremonie religioasă la 24 septembrie 1983 la Biserica Ortodoxă Greacă din Lausanne, Elveția.

Familia a locuit în Flass Hall, Esh Winning, Durham și apoi în Sutherland, Scoția, dar și doi ani în Sudan, datorită misiunii ONU primite de Robin Medforth-Mills. Din păcate, pe 28 noiembrie 1991 cei doi au divorțat, iar 11 ani mai târziu, tatăl lui Nicolae al României deceda la Geneva, la vârsta de 59 de ani.

Alexander Philips Nixon, al doilea soț al Principesei Elena

În 1991, după divorţ, Principesa Elena a rămas în Marea Britanie, locuind mult timp în nord-estul Angliei, alături de actualul său partener de viață, Alexander Phillips Nixon.

Alexander Phillips Nixon s-a născut la 22 octombrie 1964 în Anglia, într-o familie cu ascendenţă în Northumberland şi Irlanda. Are o diplomă în drept, domeniile sale principale de interes fiind dreptul constituţional şi cel administrativ. Timp de 25 de ani a fost Director Asociat al Şcolii de vară de studii religioase de la Oxford şi a lucrat în organisme nonguvernamentale. Din 2007 a fost numit Consilier al Regelui Mihai şi a sprijinit proiectele Familiei Regale, cu precădere în domeniul dezvoltării durabile. De altfel, Alexander Phillips Nixon a fost implicat în perioada de început a restaurării Domeniului Regal Săvârşin şi o susţine pe soţia sa în îndeplinirea rolului său public.

Cei doi s-a căsătorit pe 14 august 1998 la Peterlee. Apoi, pe 11 septembrie 2013, la cinci ani după cununia civilă, Principesa Elena și Alexander Nixon au celebrat căsătoria religioasă, în rit ortodox, într-o ceremonie oficiată de Înalt Preasfinția Sa Irineu, arhiepiscopul Alba Iuliei, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia.

Nunta a avut un caracter privat, astfel că au participat doar Familia Regală a României, mama mirelui și câțiva prieteni apropiați. Mirele a primit stilul Excelența Sa Domnul Alexander McAteer - ulterior Nixon.

Trebuie spus că tatăl vitreg al lui Nicolae al României și al Elisabetei Karina de Roumanie este Cavaler al Ordinului Sacru Militar Sfântul Gheorghe și deține o serie de decorații românești. Însă, el a refuzat în mod constant să ia orice titlu regal.

Principesa Elena este prima în Linia de Succesiune la Tronul României și petrece mai multe săptămâni pe an în țară, în special de Crăciun și de Paște, și o reprezintă pe Majestatea Sa în diverse ocazii publice în Marea Britanie și în țări din Uniunea Europeană.

FOTO: Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Spain jpg
Alina și Nicolae ai României foto motionARThoughts2 jpg
Prințesa Charlotte cu coroniță la Încoronarea Regelui Charles   GettyImages 1252746908 jpg
Andrea Casiraghi și Tatiana Santo Domingo colaj jpg
Regina Rania și Prințesa Rajwa a Iordaniei   profimedia 0938570842 jpg
Charles Crăciun jpg
Charlene de Monaco foto profimedia jpg
Majestatea Sa Margareta și profesorul Anton Zeilinger, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale  (3) jpeg
Kate Middleton, Profimedia (3) jpg
Kate Middleton și Prințul George Foto Getty Images jpg
Kate Middleton, Prințul William, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   Profimedia jpg
Emanuel Maktabi, fratele vitreg al lui Marius Borg   Instagram, Profimedia jpg
Meghan și Kate în 2018, Profimedia (1) jpg
Kate Middleton cu Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
nunta regina elisabeta si philip
Alina și Nicolae ai României gala Mifne foto motionARThoughts jpg
Charles, Profimedia (6) jpg
Regina Mary a Danemarcei   Instagram Mary Fonden 5 jpg