Cine era amantul însurat al Prințesei Diana care a fost prins într-o situație compromițătoare la Palat

Actualizat:

Regretata Prințesă de Wales a avut un amant politician faimos. Acesta a fost surprins în ipostaze compromițătoare și nedemne, chiar pe unul dintre coridoarele de la Palatul Kensington.

Prințesa Diana în 1983, Foto Getty jpg

În cele din urmă, s-au despărțit în 1992, după mariajele tumultoase ale amândurora. Căci au comis adulter.

În timp ce actualul rege Charles iubea doar o femeie, pe Camilla, la vremea respectivă doamna Parker Bowles, Diana a avut mai mulți amanți.

Unul dintre aceștia nu a fost niciodată nominalizat. Era un politician căsătorit, ”cu o carismă uimitoare”, scrie expertul regal Tom Quinn, potrivit tabloidului DailyMail.

El a dezvăluit în cartea sa din 2021 ”Scandals of the Royal Palaces” că politicianul, a cărui identitate nu a fost niciodată dezvăluită, a fost văzut noaptea târziu în boxeri de un membru al personalului Palatului Kensington.

Potrivit unui fost membru al personalului, iubitul „rătăcise” fără pantaloni și apoi nu a putut să se întoarcă în camera Dianei, deoarece o ușă se închisese în urma lui.

”Era roșu de rușine și stânjeneală”, așa i-a povestit un membru al personalului, care îi dăduse ”bună dimineața”, a povestit Quinn.

Cu alte ocazii, amantul misterios și șturlubatic ar fi fost forțat să se ascundă după perdele sau în baia proprie a Dianei când personalul intra în dormitorul ei, pentru că Prințesa era „stânjenită” de situație.

Dl Quinn a spus că a intervievat un fost membru al personalului Palatului, sub protecția anonimatului, care a spus despre iubitul politician al Dianei: „A fost prins literalmente cu pantalonii în vine. Nu știu cum s-a întâmplat, dar personalul s-a amuzat săptămâni bune după aceea. Cumva, s-a trezit noaptea în boxeri, a ieșit, o ușă s-a închis în spatele său și nu a mai reușit apoi s-o deschidă. Diana și-a dat seama repede ce s-a întâmplat și s-a dus să-l caute, dar el fusese deja zărit de un membru al personalului care tocmai i-a spus bună dimineața și a trecut pe lângă el, în timp ce el a înghețat, cu fața roșie și încercând să se prefacă că nu era nimic grav.”

Unul dintre membrii personalului Dianei, Kitty Power, obișnuia să o ajute pe Prințesă să-și aducă pe furiș iubiții în palat.

Ea ar fi folosi diverse tehnici, inclusiv scuze legate de treburi oficiale ale Dianei. Motiva prezența domnilor ca fiind una de muncă.

Unii dintre iubiții Dianei au devenit celebri. Printre aceștia, căpitanul James Hewitt, cu care prințesa a avut o aventură timp de cinci ani, după ce l-a cunoscut prima dată în 1986.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (88) jpg
Meghan Markle GettyImages 1178314752 jpg
Moza bint Nasser   Instagram jpg
Marius Borg   profimedia 1132847087 jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (3) jpg
Strămoșul Prințului William, William Cuceritorul   Profimedia jpg
Prințesele Beatrice și Eugenie la nunta lui Peter Phillips cu Harriet Sperling, profimedia 1108541650 jpg
Regele Felipe și Regina Letizia profimedia 1139285409 jpg
Regele Edward VII profimedia 0166621141 jpg
Prințul William adoră viața la țară, Profimedia (2) jpg
Meghan prim plan ea jpg
Nicolae de Romania și Alina, nunta din 2018, Foto Ostafi jpg
Prințesa Charlene cu un bebeluș în brațe   Palatul Princiar jpg
Kate Middleton în în Pulborough, Profimedia (8) jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și Prințul Archie foto colaj Profimedia Instagram jpg
Prințesa Sofia și Prințul Philip profimedia 1139457032 jpg
Kate Middleton, Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Caligula  profimedia 0785688702 jpg