Cine este James Middleton, fratele din umbră al lui Kate şi-al Pippei?

Actualizat:
Pippa Middleton Finishes London To Brighton Bike Ride For British Heart Foundation jpeg

James Middleton glumea, odată, spunând că faptul că este fratele mai mic al lui Kate şi-al Pippei este privit de unii ca fiind cel mai interesant lucru despre el.

James are 29 de ani

Povestea, spune el într-un interviu pentru Mail Online, este una veche, căci încă de când mergea la şcoală era comparat în permanenţă cu surorile lui deştepte şi atletice. Tânărul ajuns acum la 29 de ani nu era un elev foarte bun la învăţătură, pe deasupra fiind şi dislexic.

„Întotdeauna a fost aşa, şi când eram la şcoală, şi acum. Eu eram şi sunt fratele mai mic al Pippei şi al lui Catherine. Asta e povestea vieţii mele. Dar eu sunt James Middleton. Şi sunt foarte mândru să fiu fratele mai mic al amândurora, la fel cum ele sunt mândre cu mine“, spune James.

Tânărul avea 23 de ani când a devenit cumnatul Prinţului William şi era încă la colegiu când cei doi au început să iasă împreună.

Pippa Middleton şi James Middleton la o cursă caritabilă

„Mă trezeam primul dimineaţa pentru a lua ziarele şi a ascunde orice referire la sora mea, astfel încât nimeni să nu vadă nimic şi să nu se discute despre asta.“

Acum, când James are rude la Palatul Buckingham, este privit cu mai mult interes de cel care-l cunosc, însă fratele lui Kate mărturiseşte că îşi poate da seama imediat când cineva este interesat doar de relaţiile lui cu familia regală.

Cu ce se ocupă James? Tânărul a intrat în afaceri şi deţine o firmă producătoare de bezele, Boomf. Cât despre viaţa lui privată, acesta se află şi el în lumina reflectoarelor datorită relaţiei de patru ani cu vedeta TV Donna Air, în vârstă de 37 de ani, cu opt ani mai mare decât James.

Alături de iubita lui, Donna Air

„Mă face foarte fericit şi cred că acest lucru este reciproc. Îmi doresc copii, am mai spus asta, dar va trebui să aşteptaţi până se va întâmpla asta“, spune James despre povestea de dragoste cu Donna.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg