Colecţia de genţi a lui Meghan Markle! Care e favorita voastră?

Actualizat:
1 jpeg

După cum ne aşteptam, viitoarea cumnată a lui Kate Middleton se dovedeşte a fi un adevărat style icon. Fiecare apariţie a ei a fost atent studiată, iar obiectele vestimentare purtate în puţinele ocazii publice au ajuns să fie vândute într-un timp record. Noi am pus ochii pe genţile ei, de designer sau nu, cumpărate cu banii monarhiei sau nu, dar care aduc un aer atât de fresh şi de necesar unei garderobe de Ducesă. Nu vrem să fim răutăcioşi, dar garderoba lui Kate e mult prea convenţională…

Geanta Chloe

image

Prima care ne vine în minte este geanta Chloe, denumită ”Pixie”, care se vinde cu 1400 de lire sterline. Această geantă a fost purtată de viitoarea soţie a Prinţului Harry chiar în ziua de Crăciun, pe când a participat, alături de întreaga familie regală, la slujba religioasă oficializată în biserica din Norfolk. Nu e de mirare că toţi au fost cu ochii doar pe Meghan şi că a eclipsat-o pe Ducesa de Cambridge, viitoarea Ducesă a avut un outfit bine pus la punct, iar accesoriile au fost deliciul ţinutei.

Geanta Strathberry

image

La prima apariţie publică, atunci când Prinţul Harry şi logodnica sa s-au prezentat la primul eveniment oficial, în Nottingham, Meghan a purtat o geantă semnată de brandul Strathberry, al cărei cost e de 500 de lire. Acest accesoriu a fost sold out în doar câteva minute.

Geanta Everlane Cognac

image

Înainte să se anunţe logodna, Prinţul Harry a luat-o pe Meghan la Jocurile Olimpice pentru a se obişnui cu baia de mulţime. Stilată şi cu zâmbetul pe buze, Meghan a făcut faţă cu brio situaţiei. Pe atunci, ea a purtat o geantă făcută din piele italiană, semnată de Everlane Cognac, al cărei preţ a fost de doar 130 de lire sterline.

Geanta Celine

image

Înante ca logodna să fie în cărţi, paparazzi au urmărit-o zi şi noapte pe Meghan. Într-una din deplasări, Meghan a purtat o geantă Celine, al cărei preţ e de 1500 lire sterline. Evident, nici aceasta n-a fost în stoc pentru mult timp.

Geanta Charlotte Olympia

image

În 2015, pe când îşi permitea să poarte orice fel de ţinută, indiferent de cât de revelatoare era, Meghan a apărut aşa la un eveniment al revistei Vogue. Ea îşi accesorizase sexy outfitul cu un clutch semnat de designerul britanic Charlotte Olympia.

Geanta Roger Vivier

image

Şi această apariţie a lui Meghan e memorabilă. Desigur, pe atunci era doar un star de cinema, aşa că singurele adjective ale ţinutelor sale erau: sexy şi stylish! Aici, Meghan poartă o geantă Roger Vivier şi ochelari a la Audrey Hepburn.



Recente pe Ok! Magazine

Edward John Spencer, tatăl Prințesei Diana, cu Regina Elisabeta a II a la nunta Dianei cu Charles   profimedia 0048779835 jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
4 printesa diana si john travolta 3 jpg jpeg
Prințesa Charlene de Monaco în alb și negru la Octombrie Roz   Palatul Princiar jpg
Regele Haakon, Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra a Norvegiei, Profimedia (1) jpg
Prințesa Mette Marit și fiul ei, Marius Borg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol   profimedia 1110444995 jpg
Daniel Ducruet și Stephanie de Monaco GettyImages 1319064281 jpg
Nunta Prințesa iordaniana  Aisha (4) jpg
Cora Pearl  Profimedia png
Meghan și Harry, GettyImages 1026697240 jpg
Prințul Carl Philip al Suediei e tot mai activ   Casa Regală suedeză jpg
Regina Mette Marit și Regele Haakon la nunta lor profimedia 0069160664 jpg
Prințesa Charlene de Monaco Prințul Albert și președintele Italiei Facebook2 jpg png
Prințesa Charlene de Monaco și Gabriella profimedia 1140035173 jpg
FotoJet (88) jpg
Meghan Markle GettyImages 1178314752 jpg
moza jpg
Marius Borg   profimedia 1132847087 jpg