Confesiunile bărbatului care n-a părăsit corpul neînsuflețit al Prințesei Diana după accident. El a îmbrăcat-o pentru ultimul ei drum

După Prințul Harry, care a ales să spună lumii întregi versiunea sa, a venit rândul confidentului Prințesei Diana să-și facă cunoscută povestea. Despre cine este vorba?

image

Este vorba despre Paul Burrell, fostul valet al regretatei Lady Di și umărul pe care ea plângea adesea, timp de două decenii. Iar acum a venit rândul fostului angajat de la palat să divulge secretele de la palat în noua sa carte, The Royal Insider: My Life with the Queen, the King and Princess Diana.

Una dintre marile surprize ale cărții este conversația pe care acesta a avut-o cu răposata Regină Elisaebta a II-a, care l-a avertizat pe Paul despre ceva uimitor.

Paul Burrell este un personaj interesant, fără dubiu. A profitat cât a putut de notorietatea sa, apărând în trei ediții ale emisiunii „I’m A Celebrity”, din trei țări diferite – Marea Britanie, Africa de Sud și Australia – dar, în acela timp, a fost și esențial în viața Prințesei Inimilor. De fapt, se spune că fostul valet al prințesei a fost nelipsit după moartea acesteia, s-a aflat în toate încăperile posibile în care era ea sau se vorbea despre ea.

Paul a ajuns la Paris la patru ore după moartea Prințesei Diana și el a fost cel care i-a îmbrăcat corpul neînsuflețit pentru ultimul ei drum spre UK, spre casă. Privind în urmă, nu mai există niciun alt om pe această planetă care să fi primit un loc în primul rând la acea tragedie care a schimbat istoria. Iar acum Burrell povestește totul în cartea sa, The Royal Insider: My Life with the Queen, the King and Princess Diana.

Pe la sfârșitul anului 1997, la patru luni de la dispariția regretabilă a Prințesei Diana, Paul primise ordinul de-a cataloga și împacheta fiecare obiect care i-a aparținut vreodată lui Lady Di. Îngrijorat că întreaga lume a Dianei se putea pierde, a cerut o întâlnire cu Regina Elisabeta. Iar, pe 19 decembrie 1997, Burrell a ajuns la Palatul Buckingham ca să ia ceaiul cu monarhul în funcție.

„Mi-era teamă că Regina n-avea nicio idee de ce se întâmpla în Palatul Kensington. Am vorbit despre ziua în care a murit Diana și i-am mărturisit tot ce am văzut că s-a întâmplat la Paris înainte ca Prințul de Wales și surorile Dianei să fi ajuns acolo”, a ținut să spună fostul angajat regal.

image

„Trebuie să fi fost îngrozitor pentru tine!”, i-a spus Regina. „Ai grijă, pentru că există multe lucruri în desfășurare în țara asta fără ca eu măcar să am habar de ele”, l-a avertizat fostul suveran britanic. Din păcate, Paul n-a aflat niciodată care erau acele „forțe” care acționau în UK ca lucrurile să se mențină în direcția dorită și a plecat de la ceaiul cu Regina mai îngrijorat ca înainte.

Cert e că Paul Burrell vorbește acum despre toate aceste lucruri, iar cartea sa promite să se vândă ca pâinea caldă după ce autorul ei ne asigură că cuprinde mult mai multe secrete de la palat. Știam cu toții legătura strânsă dintre Prințesa Diana și valetul său de 20 de ani, iar acum vom avea posibilitatea de-a afla mai multe despre relația lor specială.

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg
FotoJet (86) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300664283 jpg
Charles, William, Camilla au comemorat dezastrul de la Aberfan, Profimedia (1) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, profimedia 1143898485 jpg
Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg