Confruntarea Dianei cu Camilla pe covorul roșu. Cine-a fost mai hot?

Este vorba, bineînțeles, de actrițele care le joace pe cele două în noul sezon al serialului The Crown.

Aseară a fost premiera mondială a sezonului 5 din mult așteptata producție Netflix, iar evenimentul a avut loc la Teatrul Regal Drury Lane din Londra. Acolo, actorii din distribuția serialului și-au pus hainele de gală și au pozat în fața fotografilor și-a admiratorilor, nerăbdători să urmărească noile episoade din drama cu și despre familia regală britanică, care vor fi difuzate, de astăzi, 9 noiembrie, pe Netflix.

Cea care a ieșit în evidență a fost, bineînțeles, actrița australiană Elizabeth Debicki, în vârstă de 32 de ani, care interpretează cel mai important rol în acest sezon, cel al Prințesei Diana. Diafana blondă a fost foarte sofisticată în rochia ei lungă, neagră, cu tăietură sexy în zona decolteului, care i-a evidențiat silueta suplă ca de manechin.

Ea a pozat pe covorul roșu alături de soțul ei de pe ecran, actorul Dominic West, care joacă rolul Regelui Charles. Superba blondă i-a salutat și pe cei doi tineri actori care îi joacă pe fiii Prințesei Diana, Harry și William, interpretați de Will Powell și Timothee Sambor.

Camilla Parker Bowles a fost și ea prezentă pe covorul roșu, grație actriței Olivia Williams, în vârstă de 54 de ani, care o interpretează pe actuala Regină Consoartă Camilla în noul sezon The Crown. Actrița a optat pentru un costum roșu îndrăzneț cu pantaloni evazați și detalii șic cu pene pe reverul și manșetele jachetei.

Al cincilea sezon din The Crown o urmărește pe Regina Elisabeta a II-a și familia regală prin anii 1990, cei mai grei pe care i-a experimentat casa regală britanică, culminând cu divorțul Prințesei Diana de Charles pe fondul aventurii acestuia cu Camilla și, câțiva ani mai târziu, cu decesul lui Lady Di, în urma unui accident mortal care a avut loc la Paris, fosta soție a lui Charles aflându-se în mașină cu iubitul ei de-atunci, Dodi Fayed. 

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg