Controversă regală! Prințesa Delphine a Belgiei, „tratată diferit față de fratele și sora ei"

Prințesa Belgiei născută în afara căsătoriei pretinde aceleași drepturi ca ceilalți copii ai Regelui Albert al II-lea.

Lui Delphine Boël i-au fost recunoscute drepturile abia în 2020. FOTO: Profimedia
Lui Delphine Boël i-au fost recunoscute drepturile abia în 2020. FOTO: Profimedia

De la 1 octombrie 2020, Delphine Boël, fiica nelegitimă a Regelui Albert al II-lea, a fost recunoscută drept Prințesă a Belgiei. Cu toate acestea, numele de familie Saxa-Coburg nu e suficient pentru a o plasa pe picior de egalitate cu ceilalți membri ai familiei regale belgiene, frații și surorile sale vitrege, Prințul Laurent, Prințesa Astrid și Regele Philippe. Tulburată de această situație, într-o scrisoare redactată de avocatul ei, Delphine a Belgiei i-a scris premierului pentru a-și exprima sentimentele. Informația a fost dezvăluită de cotidianul „Het Laatste Nieuws”.

Prințesa Delphine ar fi reacționat la Ziua Regelui, organizată pe 15 noiembrie, la care nu a fost invitată, deși Prințul Laurent și Prințesa Astrid se aflau printre invitații la eveniment. „Clienta mea este preocupată de luni de zile de rolul ei în evenimentele oficiale", i-ar fi scris Marc Uyttendaele, avocatul prințesei Delphine, premierului belgian. „Ea este marcată de faptul că este invitată doar la câteva, cum ar fi cel de pe 21 iulie (Ziua Națională) și omagiul adus membrilor decedați ai Familiei Regale. Dar chiar și acolo, ea este tratată diferit față de fratele și sora ei, Prințul Laurent și Prințesa Astrid."

Deși are titlul de prințesă, Delphine e un membru incomod al Familiei Regale belgiene. Profimedia
Deși are titlul de prințesă, Delphine e un membru incomod al Familiei Regale belgiene. Profimedia

Potrivit informațiilor relatate de publicația franceză „Paris Match”, acest schimb de replici între avocatul Prințesei Delphine și premierul Alexander De Croo ar fi trebuit să rămână secret. Dar jurnaliștii de la cotidianul „Het Laatste Nieuws” au avut în cele din urmă acces la el și au dezvăluit conținutul său. Cotidianul „DH” relatează că premierul belgian a răspuns la această controversă în timpul unei vizite recente în Texas: „Cei care sunt invitați la aceste evenimente sunt persoane care au funcții oficiale în țara noastră. O parte din Familia Regală are o funcție oficială. Prințesa Delphine nu are nicio funcție oficială". Prin urmare, este de datoria surorii vitrege a Regelui Philippe să se adreseze premierului belgian pentru ca această problemă spinoasă să fie rezolvată de data aceasta în mod discret.



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg

Parteneri

palate jpg
image png
marian neacsu la Reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social foto gov ro jpeg
image png
ro alert webp
atentat cracovia1 jpg
Factura curent energie electrica FOTO Shutterstock jpg
cracovia gif 2 gif
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg