Costumul grena face furori în preferințele regale. Prințesa Kate și Regina Spaniei s-au îmbrăcat aproape identic

După ce costumul alb a făcut furori în moda regală, nuanța iernii 2026 este la mare căutare. Iar hainele grena sunt alese de doamnele nobile ale lumii.

FotoJet (46) jpg

În 2026, prințesele și reginele lumii se aliniază tendințelor de fashion. La doar câteva zile distanță, vedem atât de multe asemănări între Kate Middleton și Regina Letizia a Spaniei.

Ce-i drept, aceeași notă, nuanțe ușor diferite.

Kate Middleton și-a însoțit soțul la început de ianuarie la spitalul Charing Cross din Londra, pentru a le mulțumi celor care lucrează acolo pentru dedicarea cu care-i îngrijesc pe pacienți, ocazie cu care Kate a etalat culoarea sezonului, bordo!

Prințesa de Wales a optat inclusiv pentru o cămașă grena și a purtat pantofi negri și geantă neagră.

Fostă pacientă și ea, prințesa a dat dovadă de empatie în fața suferinței celor internați. De fapt, vizita era prevăzută doar pentru William, însă soția acestuia a decis, în ultima clipă, că e de datoria ei să-l însoțească pe tatăl copiilor ei la întâlnirea cu echipa medicală.

În timpul vizitei, Catherine a stat de vorbă cu un voluntar Charities Together, care lucrează cu pacienții care au cancer. Vorbind cu acesta, Kate Middleton și-a expus propria luptă cu crunta boală. După ce a anunțat întreaga lume că avea cancer, în 2024, prințesa a început de îndată tratamentul și apoi, anul trecut, a făcut marele anunț că boala ei intrase în remisie.

Voluntarul cu experiență medicală vastă i-a povestit cuplului regal că pacienții și vizitatorii lor stau „cu orele” în spital de fiecare dată când vin să-și facă tratamentul. Iar asemenea dezvăluire a fost perfect confirmată de prințesă, care a recunoscut de față cu toți cei prezenți: „Știu”. După asta, Kate s-a întors spre soțul ei, i-a pus mâna pe umăr și i-a spus și lui „Și tu știi”.

Pe de altă parte, Regina Letizia s-a îmbrăcat pe 14 ianuarie în costum similar cu cel al lui Kate.

FotoJet (45) jpg

Regina Spaniei nu mai poartă tocuri, așa că și-a luat niște pantofi cu toc pătrat și mic.

Letizia în costum, Profimedia (1) jpg

Frumoasa iberică a optat și pentru o helancă neagră. Ce-i drept, costumul ei bate mai mult înspre mov, dar face parte din aceeași paletă de culori foarte în vogă sezonul acesta.

Cuplul regal spaniol a vizitat proiectul Save the Photos UPV / Recover the Memories la Universitatea din Valencia pe 14 ianuarie 2026.

Cele două doamne regale seamănă foarte mult.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg
Regele Charles dans Bahamas, profimedia 1147315204 jpg
Felipe al Spaniei, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert la redeschiderea grădinii exotice Monaco 13 jpg
Micheline Presle a interpretat o pe Madame de Pompadour, profimedia 1053124168 jpg
Charles în tinerețe, GettyImages 2229998813 jpg
Angus Ogilvy si Printesa Alexandra de Kent, alaturi de Regina Elisabeta a II a   GettyImages 642219363 jpg
Pippa Middleton, sora Prințesei Kate   Profimedia jpg
Margareta de Tirol foto National Gallery și Profimedia jpg
Regele Haakon Regina Mette Marit profimedia 1130637440 jpg
Antoine de Massy în spatele lui Pierre Casiraghi,  profimedia 1053345842 jpg