Cum a apărut buchetul miresei? Povestea unui accesoriu născut din mirosuri, superstiții și… regalitate

Buchetul miresei pare astăzi un detaliu romantic, nelipsit din nicio nuntă. Dar originile lui sunt mult mai vechi și, uneori, surprinzător de pragmatice.

buchet de mireasă jpeg

În Antichitate, miresele din Grecia și Roma nu își alegeau flori pentru buchetul lor, ci ierburi aromatice – busuioc, rozmarin, cimbru, mărar, chiar și usturoi – considerate protectoare împotriva spiritelor rele și aducătoare de fertilitate.

În Evul Mediu, tradiția a căpătat o turnură practică. Într-o epocă în care băile erau rare, iar mirosurile puternice făceau parte din viața de zi cu zi, tinerele care se măritau își făceau câte un buchet de mireasă din plante cu miros intens, pentru a masca mirosurile neplăcute și pentru a se proteja de boli și ghinion. Acele mici buchete, numite „tussie‑mussies”, erau ținute aproape de nas în timpul ceremoniei de nuntă.

Tot în această perioadă, fiecare plantă avea o semnificație: lavanda aducea liniște, mărarul era considerat afrodisiac, iar gălbenelele promiteau un soț fidel.

Transformarea buchetului într-un accesoriu elegant, asociat cu nobilimea, a apărut târziu, abia în perioada dinastiei Tudor (în secolele XV–XVI). Miresele aristocrate au început să poarte buchete mici, rafinate, în care apăreau pentru prima dată florile alături de ierburile aromatice. Cel mai important rămânea, totuși, parfumul floral, care reușea să acopere mirosurile pestilențiale persistente, cauzate de lipsa igienei, dar simbolismul a devenit tema centrală. De pildă, floarea de portocal (Orange blossom), era considerată un simbol al purității și fertilității.

Momentul decisiv vine însă în epoca victoriană. Odată cu explozia floriografiei – „limbajul florilor” –, buchetul miresei devine un mesaj codificat al iubirii. Iar în 1840, Regina Victoria schimbă istoria modei matrimoniale: la nunta cu Prințul Albert, a ales un buchet de flori de portocal și mirt, stabilind un standard regal care va influența nunțile regale secole întregi.

Buchetul de mireasă regal

Regina Elisabeta a II‑a a avut în 1947 un buchet format în principal din orhidee albe (cattleya albă) și tradiționalul mirt, florile fiind aranjate într-un stil simplu, cu foarte puțin foliaj.

nunta regina elisabeta si philip

Prințesa Diana a avut unul dintre cele mai celebre buchete din istorie: un aranjament uriaș, în cascadă, cu gardenii, stephanotis, orhidee odontoglossum, lăcrămioare, trandafiri Earl Mountbatten, frezii, veronica, iederă, mirt și tradescanti.

Nunta Diana Charles, GettyImages jpg

Prințesa Catherine (Kate Middleton) a ales un buchet mic, clasic, complet alb, compus din lăcrămioare, Sweet William, zambile și myrtle, păstrând tradiția regală a ramurii de mirt din grădina Reginei Victoria.

Kate Middleton nuntă  sursă foto   Profimedia jpg

Meghan Markle a ales în 2018 un buchet cu o simbolistică personală: lăcrămioare, astilbe, iasomie, astrantia, mirt și, în mod special, flori-de-nu‑mă‑uita — preferatele Prințesei Diana, un omagiu discret adus soacrei pe care nu a cunoscut‑o. O parte dintre florile din buchet au fost culese chiar de Prințul Harry din grădina Palatului Kensington, detaliu confirmat de Palatul Buckingham.

Harry și Meghan nuntă, GettyImages jpg

Buchetul de mireasă în epoca modernă

Astăzi, buchetul miresei a generat o industrie globală, cu specialiști dedicați, școli de design floral, trenduri anuale și bugete care, în unele cazuri, rivalizează cu cele ale rochiilor de mireasă. Designerii florali, adevărați artiști ai petalelor, lucrează cu sute de tipuri de flori, de la varietăți rare de bujori până la orhidee cultivate special pentru evenimente de lux.

În marile capitale ale lumii, există academii de floristică ce formează creatori de buchete, iar nunțile regale sau cele ale celebrităților setează trenduri globale - la noi remarcându-se Irina Neacșu, Maison Dadoo, Oana Coantă (Flowers Garden), Luminița Paul (Purple Flowers), Nicu Bocancea (Florăria Iris), Atelier Florens, Bloom Bloom, Atelier Interflora, Florăria Velluto. Fiecare sezon vine cu propriile direcții: buchete minimaliste, buchete „wild garden”, compoziții monocrome sau aranjamente sculpturale. Iar această transformare nu se vede doar în ateliere, ci și în expozițiile internaționale de artă florală, unde buchetul miresei este tratat ca un obiect de patrimoniu estetic.

Unul dintre cele mai prestigioase evenimente este Concursul Internațional de Buchete de la Monaco, organizat anual sub patronajul Prințesei Caroline de Hanovra. Acolo, artiști florali din toată lumea expun creații spectaculoase, adevărate sculpturi efemere, care depășesc cu mult ideea tradițională de buchet.

Tema fiecărei ediții, de la „Ceresc” la „Metamorfoze”, inspiră compoziții care combină tehnică, simbolism și inovație. Pentru mulți designeri, participarea la Monaco este echivalentul unui premiu Oscar în lumea floristicii.

FOTO: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg