Cum a arătat ultima reuniune a celor cinci fiice ale Regelui Mihai

Actualizat:
6 fiicele regelui mihai jpg jpeg

Înmormântarea Majestăţii Sale a fost un prilej dureros de reîntâlnire a celor cinci principese, dar un moment pe care cu toate îl aşteptau de ani buni.

image

De mulţi ani, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria n-au mai fost atât de unite. Trecerea în nefiinţă a părintelui lor a fost un prilej dureros de reuniune, dar în contextul renegării Irinei Walker, după scandalul luptelor de cocoşi din Statele Untie, cele cinci surori nu s-au mai întâlnit precum o făceau în anii precedenţi.

Aşadar, întâlnirea din România a fiicelor Regelui Mihai a fost şi o ocazie de-a se reconcilia cu trecutul şi de-a se regăsi reciproc.

Sărbătorile de anul acesta de la Castelul Săvârşin au fost mai triste decât în alţi ani, fiind primele petrecute fără părinţii lor dragi, Regina Ana şi Regele Mihai. Cu toate acestea, principesele au profitat de aceste zile pentru a depăna amintiri, a schimba impresii şi a se simţi, din nou, ca o familie.

Într-un instantaneu făcut public astăzi de Familia Regală, o vedem pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, înconjurată de surorile ei, Principesa Elena, Principesa Sofia, Principesa Maria şi Irina, în seara de Ajun, acum trei săptămâni. Alături de Majestatea Sa stă Alma, un ciobănesc elveţian de doi ani, câinele cuplului regal. Fotografia a fost realizată în sufrageria de iarnă a castelului Săvârşin, pe 24 decembrie 2017, înaintea cinei de familie.



Recente pe Ok! Magazine

Letizia, profimedia 1139305551 jpg
Regele Felipe al VI lea și regina Letizia a Spaniei cu Emmnauel Macron și soția sa, Brigitteprofimedia 1139306946 (3) jpg
Kate Lilibet jpg
Familia Regală marocană   Casa Regală marocană jpg
Regina Mary și Regele Frederik ai Danemarcei, GettyImages (1) jpg
Prințul William, Profimedia (3) jpg
Printul George, Printul William, Printul Louis, Printesa Kate, Printesa Charlotte, Regele Charles, Regina Camilla si Ducesa Sophie la Trooping the Colour 2024   profimedia 0881838195 jpg
FotoJet (87) jpg
Printesa Ameera profimedia 0176486357 jpg
Prințul Al Hussein bin Abdullah II, Prințesa Rajwa, Profimedia (1) jpg
Kate Middleton, Meghan Markle  foto   GettyImages, Profimedia jpg
Charlene de Monaco în alb, Brigitte Macron în negru, Profimedia (4) jpg
Prințul Harry a sărit cu parașuta în Canada, Profimedia (5) jpg
Regele Eadwig, Ælfgifu, Æthelgifu  Imagine generată cu AI png
Prințul Philip și Kate Middleton, GettyImages (5) jpg
Principesa Sofia la Festivalul Internațional de Film București 2026   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpg
Hortense Mancini, portret de Jakob Ferdinand Voet, profimedia 1011672808 jpg
Meghan și Harry la Muzeul Veteranilor din Melbourne, Profimedia (2) jpg