Cum a fost nunta lui Harry și a lui Meghan? Noi fotografii spectaculoase difuzate azi, pe Netflix

Albumul de nuntă al lui Meghan și-al lui Harry! Imagini nemaivăzute de la nunta celor doi au fost difuzate, azi, în noile episoade ale documentarului Netflix.

harry si meghan profimedia 0744177017 jpg

Fotografiile din ziua cea mare a ducilor, din mai 2018, includ instantanee ale cuplului tăindu-și tortul de nuntă, pe Prințul Harry ținând un discurs și pe mama miresei, Doria Ragland, aplaudând în timpul unui alt discurs.

Documentarul în șase părți al familiei Sussex este cel mai vizionat astfel de pe program de pe platforma Netflix, semn că dealul de aproape 100 de milioane de dolari semnat de duci a fost o investiție bună pentru gigantul de streaming.

Dacă prima parte a documentarului a acoperit începutul relației celor doi, aceasta a doua parte vine cu imagini în premieră de la nunta lui Harry cu Meghan, care a avut loc la Castelul Windsor, dar și cu cadre în care apare și regretata Regină Elisabeta a II-a. 

Este pentru prima dată când telespectatorii au ocazia să intre în culisele unei petreceri de nuntă regală, iar Harry și Meghan chiar au fost generoși cu aceste imagini inedite.

Putem vedea, așadar, multe cadre de pe ringul de dans, cu un Harry și o Meghan care dansează de mama focului, imagini cu focul de artificii spectaculos care a încununat petrecerea de la Windsor, cu unii invitați faimoși precum Elton John sau Idris Elba, cât și unele poze formale de nuntă care nu au fost date publicității, până acum.

Ultimele trei episoade ale documentarului Ducilor de Sussex pot fi vizionate, de astăzi, pe Netflix, și promit să fie mai incisive decât primele trei, vorbind despre decizia lui Harry și a lui Meghan de a părăsi familia regală și de a se stabili în SUA și aducând noi acuzații palatului, printre care cea legată de refuzul acestuia de a o proteja pe Meghan de articolele negative din presă și de a le oferi securitate Ducilor de Sussex. Evident că și factorul rasă a fost adus, din nou, în discuție...

Foto: Netflix, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg