Cum arată William, Kate şi copiii lor, ca ilustraţii într-o carte pentru copii

Actualizat:
Day with the duchess  z jpeg

Prinţesa Charlotte, care va împlini un an în luna mai, este vedeta unei cărţi pentru copii cu ilustraţii, carea va apărea cu ocazie aniversării fiicei Ducilor de Cambridge.

Familia de Cambridge, în noua carte pentru copii

A Royal Adventure, cartea scrisă de David Seow, are în centru aventurile din Londra ale Ducilor de Cambridge, William şi Kate, ale copiilor lor, George şi Charlotte, şi chiar şi ale câinelui familiei, simpaticul Lupo.

Autorul cărţii, născut în Singapore, a declarat pentru revista HELLO! că aceasta este o continuare a primului volum despre William şi Kate, denumit A Day with the Duchess, care s-a concentrat pe vizita celor doi în Singapore, în anul 2012.

A Day with The Duchess

"De data aceasta, am vrut ca acţiunea să aibă loc în Londra, unde am locuit timp de doi ani. Îmi place foarte mult oraşul şi am vrut să scriu despre locurile pe care mi-a plăcut să le vizitez. Şi nici nu trebuie să mai menţionez că Prinţul George, Prinţesa Charlotte şi Lupo trebuia să apară şi ei în carte. N-ar fi fost o adevărată aventură regală fără ei“, a spus Seow.

David, care a întâlnit-o pe Kate în timpul vizitei din Singapore, a avut ocazia de a veni în contact, în trecut, şi cu Prinţesa Diana, în timp ce alţi membrii ai familiei lui l-au cunoscut pe Prinţul Charles.

Cel mai recent portret de familie



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg