Cum e posibil să rupă tradiția la încoronare Kate Middleton? Prințesa de Wales va fi următoarea regină

Kate Middleton cu diademă (1) jpg

Tot ce se știe deja despre ceremonia de încoronare poate fi schimbat în 6 mai. Căci în vremurile actuale, Regele Charles a decis să adapteze totul și să beneficieze de o ceremonie modernă.

Asta se traduce și prin lipsa multor elemente ce au fost până acum definitorii în tradiția britanică.

De exemplu, Kate Middleton, cea care va fi următoarea regină a Marii Britanii după Camilla, ar putea avea o apariție neașteptată.

Va purta diademă Prințesa de Wales sau nu?

Potrivit surselor regale, există posibilitatea ca la ceremonia din 6 mai să o vedem pe Kate Middleton fără diademă. Așa cum se arată într-un material publicat în revista People, Palatul Buckingham spune că apariția sa încă se discută. Este foarte posibil ca Prințesa de Wales, în vârstă de 41 de ani, să rupă tradiția și să fie prezentă la evenimentul istoric de la Abația Westminster fără diademă.

De-a lungul istoriei, la încoronări atât femeile născute în famila regală, cât și cele aristocrate sau prințesele au apărut cu diademe.

La încoronarea tatălui lor din 1937, micuțele prințese Elisabeta (viitoarea regină) și Margaret au purtat mici coroane de aur, denumite cununi.

Sursele de Palat spun însă că Prințesei de Wales ar putea să-i lipsească diadema.

Faptul că superbei Kate Middleton ar putea să-i lipsească diadema la încoronare nu este o surpriză pentru mulți experți regali.

„Având în vedere că Charles își dorește o încoronare modernă, este firesc să înțelegem că va avea o ținută formală, care să nu includă diadema”, a spus istoricul regal Jessica Storoschuk pentru Page Six Style, adăugând că este „foarte posibil” ca atât Prințesa de Wales, cât și alte membre regale să își facă apariția fără podoabele remarcabile.

Un alt specialist e de părere că la această ceremonie vom vedea cât mai puține bijuterii și etalarea averilor personale, cumva pentru a se alinia la o tendință de austeritate propăvăduită în Regat.

Deja există multe voci care contestă monarhia. Protestatarii anti-monarhie vor ca Regele Charles și Prințul moștenitor William să știe că începe să crească nemulțumirea în Regat și că se observă și o antipatie vădită vizavi de Palatul regal.

Foto: Getty



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg